PREȘEDINTA MAIA SANDU: RUSIA FOLOSEȘTE TOATE MIJLOACELE POSIBILE PENTRU A SUBMINA PARCURSUL EUROPEAN AL MOLDOVEI
Președinta Maia Sandu a declarat că Rusia folosește toate mijloacele posibile pentru a submina parcursul european al Republicii Moldova. Președinta Maia Sandu a făcut această declarație în cadrul unei conferințe de presă după întrevederea cu Înaltul Reprezentant al UE pentru Afaceri Externe și Securitate, Kaja Kallas, relatează INFOTAG.
„Știm din experiența alegerilor (prezidențiale) de anul trecut că Rusia va folosi întreaga gamă de instrumente pentru a submina parcursul nostru european la alegerile parlamentare din această toamnă: bani murdari, rețele de dezinformare, atacuri cibernetice, încercări de a cumpăra voturi și de a distorsiona voința poporului”, a declarat Președinta.
În acest context, Sandu a declarat, este de datoria autorităților moldovenești să „apere democrația”.
„Vom lucra pentru a apăra cel mai valoros drept al unei societăți libere - dreptul moldovenilor de a-și determina propriul viitor. Colegii europeni vor lucra cot la cot cu experții moldoveni pentru a consolida capacitatea noastră de a preveni aceste tentative de manipulare - astfel încât fiecare cetățean să poată vota liber, fără frică și minciuni”, a explicat Sandu.
În opinia șefei statiului, viitorul „unei întregi generații - și supraviețuirea Moldovei ca stat liber și democratic” depinde de alegerile viitoare.
„De aceea, votul trebuie să fie liber, fără nicio interferență din exterior”, a subliniat Maia Sandu.