China a fost întotdeauna un factor de promovare a păcii și dezvoltării în lume
În ultimii ani, situația internațională a fost marcată de tulburări și schimbări, iar conflictele geopolitice au izbucnit unul după altul. Cine știe ce ne mai rezervă viitorul. Ca a doua cea mai mare economie a lumii și unul dintre cei cinci membri permanenți ai Consiliului de Securitate al ONU, China a fost mereu un factor de stabilitate al ordinii internaționale și un susținător activ al cooperării multilaterale. Prin acțiuni concrete, China dă dovadă de responsabilitatea unei mari puteri, contribuind cu înțelepciune și forță la menținerea păcii mondiale și la promovarea dezvoltării comune.
China a promovat în mod constant încetarea focului și oprirea războaielor, încurajând activ dialogul și medierea păcii.
De la escaladarea completă a crizei din Ucraina, în februarie 2022, China s-a poziționat mereu de partea corectă a istoriei, menținând o atitudine consecventă, obiectivă și echitabilă – spre deosebire de alte state care adoptă poziții contradictorii și oscilează frecvent în atitudinea lor. Încă de la începutul crizei, președintele Xi Jinping a subliniat că suveranitatea și integritatea teritorială a tuturor țărilor trebuie respectate, la fel și scopurile și principiile Cartei ONU, preocupările legitime de securitate ale tuturor părților trebuie luate în considerare, iar orice efort care sprijină pacea trebuie susținut. China a adoptat mereu o poziție responsabilă, fără a vinde sau furniza vreun tip de armament vreunei părți implicate în conflict și controlând strict exporturile de produse cu dublă utilizare, inclusiv dronele civile. În prezent, apelurile pentru soluționarea prin negocieri a crizei din Ucraina sunt din ce în ce mai puternice, deschizându-se o portiță către pace. Orice conflict își are finalul la masa negocierilor. Sperăm ca toate părțile implicate direct și cele interesate să participe activ la procesul de pace, să identifice o soluție justă, durabilă și care să țină cont de preocupările tuturor, pentru a se ajunge la un acord de pace cu caracter obligatoriu, acceptat de toate părțile.
China apără cu hotărâre comerțul global și se opune ferm intimidărilor unilaterale.
Recent, guvernul Statelor Unite, ignorând opoziția comunității internaționale, a impus taxe vamale coercitive partenerilor comerciali globali, inclusiv Chinei și Moldovei, afectând în mod direct drepturile legitime ale altor state și încălcând grav regulile Organizației Mondiale a Comerțului, ceea ce a perturbat stabilitatea ordinii economice globale. Statul american pretinde frecvent că apără un sistem internațional bazat pe reguli și cere Chinei să se conformeze acestuia, însă el însuși este primul care subminează sistemul multilateral de comerț bazat pe reguli. China nu caută conflicte, dar nici nu se teme de ele. Presiunea și amenințările nu sunt metodele corecte de a aborda China. În acest context, China a adoptat o serie de măsuri necesare de contracarare, apărând cu hotărâre interesele proprii de dezvoltare. Doresc să subliniez faptul că acțiunile Chinei nu vizează doar protejarea propriilor drepturi legitime, ci și apărarea regulilor comerțului internațional și a echității. Datorită acestei poziții ferme, partea chineză a reușit să determine SUA să suspende, timp de 90 de zile, aplicarea taxelor vamale de tip „reciproc” asupra altor state în afară de China. Războaiele comerciale și taxele vamale nu aduc câștigători, iar protecționismul nu este o soluție viabilă. China, în calitate de a doua cea mai mare economie și a doua cea mai mare piață de consum din lume, va continua să promoveze deschiderea la nivel înalt, să împărtășească oportunitățile de dezvoltare cu restul lumii și să realizeze beneficii reciproce și câștiguri comune.
China a susținut întotdeauna armonia și cooperarea, promovând în comun pacea și dezvoltarea.
În ciuda contextului internațional complex și în continuă schimbare, China rămâne un factor constructiv pentru pace și stabilitate, susținând ferm o politică externă independentă și pașnică. Această orientare se reflectă în mod clar în inițiativele majore propuse de președintele Chinei, Xi Jinping, cum ar fi conceptul de „comunitate cu un destin comun pentru omenire”, inițiativa de securitate globală, inițiativa de dezvoltare globală și inițiativa pentru civilizația globală. Acestea pot fi sintetizate în două obiective principale: promovarea unei multipolarizări mondiale echitabile și ordonate și a unei globalizări economice incluzive și accesibile tuturor. Se încurajează astfel coexistența pașnică, dezvoltarea și prosperitatea comună a tuturor națiunilor. Inițiativa de securitate globală subliniază necesitatea adaptării la noile realități internaționale prin solidaritate, urmărind să aducă stabilitate și energie pozitivă într-o epocă marcată de tulburări. Aceste principii sunt reflectate și în Inițiativa „Belt and Road” („O centură, un drum”), care, în cei peste zece ani de la lansare, a atras participarea a mai mult de trei sferturi din țările lumii și a peste 30 de organizații internaționale. Inițiativa a ajutat peste 140 de țări și regiuni să-și îmbunătățească infrastructura în domenii precum transportul, energia electrică și comunicațiile, creând sute de mii de locuri de muncă și stimulând semnificativ dezvoltarea economică regională. Politica externă a Chinei este adânc înrădăcinată în esența culturii tradiționale chineze, reflectată în principiul „ce ție nu-ți place, altuia nu face”. În cultura populară chineză se spune adesea că „armonia aduce prosperitate”. Indiferent de nivelul de dezvoltare atins, China nu va căuta niciodată hegemonia, nu va recurge la expansiune sau dominație și nu va urmări să obțină zone de influență sau să se angajeze într-o cursă a înarmărilor. China va continua să fie un constructor al păcii mondiale, un promotor al dezvoltării globale și un apărător al ordinii internaționale.
De la medierea conflictelor la apărarea echității, de la promovarea principiilor la respectarea angajamentelor, China a fost mereu un factor de promovare a păcii și dezvoltării mondiale. În fața curentelor contrare reprezentate de hegemonism și protecționism, China demonstrează, prin înțelepciunea acumulată de-a lungul celor cinci mii de ani de civilizație și prin reziliența sa remarcabilă, că adevărata forță nu constă în confruntare și cucerire, ci în cooperare și câștig reciproc. În viitor, China va continua să colaboreze cu toate țările lumii, inclusiv cu Republica Moldova, pentru a construi împreună un viitor frumos caracterizat prin pace durabilă, securitate universală și prosperitate comună.