GERMANIA VA OFERI MOLDOVEI 33 DE MILIOANE DE EURO PENTRU A REDUCE VULNERABILITATEA ENERGETICĂ
Germania va oferi Moldovei un grant în valoare de 33 milioane de euro pentru suplinirea Fondului de reducere a vulnerabilității energetice. Despre aceasta a comunicat agenției INFOTAG Ambasada Germaniei la Chișinău, menționând că ajutorul este menit să sprijine autoritățile moldovenești să atenueze criza energetică.
„Prin această contribuție, dorim să facem energia accesibilă familiilor și gospodăriilor vulnerabile, confirmând sprijinul pe termen lung și de încredere al Germaniei pentru poporul moldovenesc”, a declarat cu această ocazie Ambasadorul Germaniei în Moldova, Margret Webber.
Noua asistență germană este o continuare a sprijinului acordat în sezonul de iarnă 2022-2023, când un grant german acordat Fundației a ajutat 900.000 sau aproape 75% din gospodăriile moldovenești să primească subvenții.
Ambele granturi au fost acordate prin intermediul Băncii Germane de Dezvoltare KfW în numele Ministerului Federal pentru Cooperare Economică și Dezvoltare, ca răspuns la adresarea prim-ministrului Dorin Recean către cancelarul federal german Olaf Scholz.
Prim-ministrul și-a exprimat recunoștința față de Germania „pentru sprijinul și asistența sale continue în depășirea provocărilor energetice”.
„Sprijinul acordat prin intermediul Fondului pentru Reducerea Vulnerabilității Energetice garantează protecția familiilor din Republica Moldova, facilitându-ne calea spre securitatea energetică și integrarea în UE. Sprijinul Germaniei este încă o dovadă a parteneriatului puternic și a solidarității dintre națiunile noastre”, a spus Recean.
„Noul grant german completează pachetul de sprijin al UE anunțat recent, demonstrând asistența comună a UE și a statelor sale membre pentru populația Republicii Moldova”, a declarat ambasada.