MINISTRUL DE EXTERNE GERMAN: ADERAREA MOLDOVEI LA UE ESTE UN OBIECTIV GEOPOLITIC, DAR TREBUIE SĂ SE BAZEZE PE MERIT
Ministrul german de externe, Annalena Baerbock, a spus că aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană constituie un obiectiv geopolitic, dar procesul de realizare a acestui obiectiv trebuie să se bazeze pe merit. După cum transmite „INFOTAG”, ea a declarat aceasta marţi, la Chișinău, unde a participat la cea de-a patra reuniune a „Platformei de sprijin pentru Moldova”.
Ea a subliniat că Moldova trebuie să implementeze reforme, iar partenerii îi vor oferi asistență în atingerea obiectivului de integrare în UE.
„Podul solidarităţii construit anul trecut devine din ce în ce mai puternic. Statele partenere oferă sprijin pentru reformele din Moldova, inclusiv sprijin financiar. Întrebarea cu care ne confruntăm acum este: ce putem face pentru a stabili o formă de cooperare strategică pe termen lung? Am discutat această chestiune și ne-am propus să transformăm „Platforma de sprijin” într-o platformă de parteneriat permanent pentru Moldova”, a spus Baerbock.
Ea a cerut autorităților moldovenești să combată dezinformarea și corupția.
„Anul trecut, Moldova s-a confruntat cu o campanie rusă de dezinformare îndreptată împotriva autorităților moldovenești. Acum lucrăm împreună pentru a aborda aceste amenințări hibride prin Centrul pentru prevenirea propagandei și dezinformării și Misiunea de parteneriat a UE. Continuați drumul către democratizare. Sunteți o țară candidată la aderarea la Uniunea Europeană. Vă rugăm să profitați de acest moment și să continuați eforturile în lupta împotriva corupției”, a subliniat Baerbock.
După cum a informat anterior „INFOTAG”, în cadrul reuniunii de la Chișinău, Annalena Baerbock a anunțat că în 2024 Germania îi va aloca Moldovei un suport financiar în valoare de 95 de milioane de euro.