Ministrul finanțelor, Veronica Sireţeanu, a avut o întrevedere, la sediul ministerului, cu ambasadoarea Germaniei la Chișinău, Margret Uebber, care a fost însoțită de Claudia Hermes, directoarea de țară a GIZ Moldova. Interlocutoarele au discutat despre situația bugetară, prioritățile curente și cele pe termen mediu, printre care se regăsesc: aprobarea Cadrului bugetar pe termen mediu, finalizarea proiectului politicii fiscale pentru anul 2024 și rectificarea bugetului pentru anul 2023, politica de salarizare, dar „și alte subiecte de interes comun”. Ministrul finanţelor a mulțumit pentru sprijinul valoros și constant oferit Republicii Moldova de către Germania. Margret Uebber a reafirmat disponibilitatea Germaniei de a continua să sprijine Republica Moldova, în special în consolidarea reformelor și politicilor care vor apropia țara de Uniunea Europeană.
Продолжая использовать наш сайт, вы даете согласие на обработку файлов cookie, которые обеспечивают правильную работу сайта. Благодаря им мы улучшаем сайт, обслуживание и товары.