1. Portal de divertisment
  2. Știri
  3. GUVERNUL REPUBLICII MOLDOVA
  4. A fost aprobat un nou document cheie de politici în domeniul protecției copilului
17:26 - 01.06.2022
2
0 /5 Stars by
0
0

A fost aprobat un nou document cheie de politici în domeniul protecției copilului

sursa: gov.md А+ А-
A fost aprobat un nou document cheie de politici în domeniul protecției copiluluiA fost aprobat un nou document cheie de politici în domeniul protecției copilului

Guvernul a aprobat, în cadrul ședinței de astăzi, Programul Național pentru Protecția Copilului pe anii 2022-2026 și Planul de acțiuni pentru implementarea acestuia. Documentul setează obiectivele și acțiunile prioritare pentru următorii cinci ani, care au drept scop consolidarea sistemului de protecție socială a copilului, pentru a răspunde prompt și eficient la nevoile lui.

 

Domeniile prioritare de intervenție ale Programului vizează buna guvernare în domeniul protecției copilului, prevenirea și combaterea violenței în toate mediile și sub toate formele, dezinstituționalizarea, îngrijirea alternativă și susținerea familiilor pentru prevenirea separării. Aceste domenii au fost stabilite în urma unui proces amplu de consultări, la care au participat societatea civilă, organizațiile internaționale, autoritățile și instituțiile publice cu competențe pe segmentul de protecție a copilului. Totodată, în procesul participativ de elaborare a Programului, au fost antrenați peste 8000 de copii.

 

Intervențiile complexe prevăzute de Program abordează fiecare problemă la nivel de cadru normativ, mecanism de stabilire a serviciilor ce trebuie furnizate fiecărei categorii de beneficiari; investiții complexe în resursele umane, care trebuie instruite și motivate să acționeze eficient pentru protecția fiecărui copil aflat în situații de dificultate; norme sociale, care să nu tolereze nicio formă de violență și exploatare a copilului; abordări noi și eficiente în monitorizarea și evaluarea intervențiilor în domeniul protecției copilului.

 

Obiectivele noului document de politici reies din Programul de activitate a Guvernului „Moldova vremurilor bune” și se pliază pe Obiectivele de Dezvoltare Durabilă (ODD), punând accent pe conectarea sistemului și a politicilor publice în domeniul protecției copilului la necesitățile și provocările în schimbare prin care trec copiii, în vederea realizării drepturilor și a interesului lor superior.

 

Cele trei obiective majore ale Programului sunt: consolidarea sistemului de protecție a copilului de a răspunde prompt și eficient la nevoile fiecărui copil, susținut de o creștere a ponderii cheltuielilor alocate protecției familiei și copilului; asigurarea toleranței zero din partea adulților și copiilor față de orice formă de violență împotriva copiilor; asigurarea creșterii copiilor într-un mediu familial sigur și protector, care le va garanta bunăstarea.

 

Obiectivele specifice se referă la stabilirea mecanismelor de intervenție promptă și eficientă a sistemului de protecție la nevoile fiecărui copil, prin:

 

-  crearea unui sistem informațional automatizat și a unui set de indicatori naționali instituționalizați, care să eficientizeze colectarea de date în domeniul protecției copilului;

- asigurarea formării de resurse umane calificate, prin intermediul unor programe de instruire aprobate de Ministerul Muncii și Protecției Sociale;

- creșterea gradului de cunoaștere și reacție a populației la orice formă de violență față de copii;

- asigurarea accesibilității serviciilor și programelor de petrecere a timpului liber pentru toți copiii de 3-17 ani;

- crearea serviciilor specializate de asistență și reabilitare psihosocială pentru copiii implicați în acte de violență, în conflict cu legea sau copiii cu comportament deviant;

- consolidarea capacităților părinților și familiilor pentru creșterea și îngrijirea copilului, prin acces la servicii și programe de educație parentală;

- acordarea familiilor cu copii aflați în situație de risc a suportului necesar pentru prevenirea separării;

- consolidarea serviciilor de îngrijire alternativă de tip familial;

- reintegrarea în familie sau în serviciile sociale de tip familial a copiilor din instituțiile rezidențiale;

- susținerea comunităților și copiilor de a beneficia în urma parteneriatelor dintre autoritățile publice și societatea civilă pentru bunăstarea copilului.

 

Programul Național pentru Protecția Copilului este însoțit de un Plan ce conține 72 de acțiuni, pentru fiecare fiind stabiliți indicatorii de monitorizare; costurile de implementare, termenul de realizare și instituțiile responsabile. 

 

Noul document de politici vine să asigure continuitatea măsurilor implementate anterior și să răspundă provocărilor actuale din sistemul de protecție a copilului.


A fost aprobat un nou document cheie de politici în domeniul protecției copilului

A fost aprobat un nou document cheie de politici în domeniul protecției copilului

A fost aprobat un nou document cheie de politici în domeniul protecției copilului

Publicat de:Наталья
Для возможности комментировать пройдите .

Știri rubrici

18+ Portal de divertisment www.dosug.md - cel mai bun site cu actualizări zilnice. Totul este cel mai proaspăt: recreere și divertisment pe hartă, pe știri și publicații facturi , filme , anunțuri ...), dating, forum, totul pentru nunti, poze, glume, avem umor online zilnic! Actualizarea permanentă a locurilor de recreere și divertisment știri curente, anunțuri, posturi vacante noi. Efectuați o căutare pe hartă locurile de activitate. Îți place să călătorești? cele mai proaspete excursii. Cu noi Există glume pe videoclipul pe care îl puteți viziona online. Noi facem selecții în cazul în care stelele populare de la Hollywood în fotografie sunt relaxante și distracție, scandaluri de stele, celebrități într-un bikini.
Disclaimer: Toate drepturile de publicitate audio, video, grafice și materialele de text aparțin proprietarilor lor.
© 2011–2025
Top
Așteptați redirecționarea
Așteptați redirecționarea
Mesajul
Продолжая использовать наш сайт, вы даете согласие на обработку файлов cookie, которые обеспечивают правильную работу сайта. Благодаря им мы улучшаем сайт, обслуживание и товары.
Подтверждаю Подробнее