ÎN MOLDOVA A FOST APROBAT PREŢUL PRODUCĂTORULUI PENTRU VACCINUL "SPUTNIK V"
Ordinul Agenţiei Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale privind înregistrarea în Catalogul Naţional al preţului producătorului pentru vaccinul rusesc "Sputnik V" a intrat în vigoare vineri, odată cu publicarea în "Monitorul Oficial". Aceasta înseamnă că Transnistria va putea primi în sfârşit cele 200 de mii de doze de vaccin de acest tip, furnizate regiunii de Federaţia Rusă, iar autorităţile moldoveneşti vor putea decide cu privire la achiziţia acestuia.
Potrivit agenţiei INFOTAG, în ajun secretarului de stat al Ministerului Sănătăţii, Zinaida Bezverhni, a declarat că odată cu publicarea ordinului se va acorda permisiunea de a importa în Moldova cele 200 mii de doze de "Sputnik V", furnizate de Federaţia Rusă pentru regiunea transnistreană.
Potrivit ei, acest proces a fost amânat din motive obiective, întrucât până acum "nu existau temeiuri legale" - preţul vaccinului nu a fost înregistrat oficial.
"Am găsit o soluţie în cadrul legislaţiei moldoveneşti pentru eliberarea unui permis de import. Pentru a autoriza importul unui anumit medicament, inclusiv a unui vaccin, sunt necesare două condiţii: includerea acestuia în Registrul de stat al medicamentelor şi înregistrarea în catalogul de preţuri al producătorului. Până acum, a doua condiţie nu a fost îndeplinită. Am rezolvat şi această problemă", a spus ea.
Anterior, liderul de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski, a declarat că a convenit la Moscova cu privire la furnizarea în Transnistria a 200 mii de doze de vaccin "Sputnik V" pentru 100 mii de oameni, dar livrarea lotului "este amânată din cauza lipsei actelor moldoveneşti care să permită importurile". El a poruncit Ministerului de Externe al regiunii "să se angajeze activ în soluţionarea acestei probleme, să informeze colegii ruşi şi participanţii în formatul "5+2" despre situaţia actuală, deoarece "în cazul în care partea moldovenească tărăgănează în mod deliberat înregistrarea actelor permisive, există riscul expirării termenului de valabilitate al medicamentului alocat Transnistriei ca ajutor umanitar".
Autorităţile moldoveneşti consideră că Transnistria acordă în mod nerezonabil problemei umanitare o dimensiune politică.
Bezverhni a confirmat că autorităţile moldoveneşti înseşi negociază achiziţia a 100 de mii de doze (pentru schema completă de vaccinare) de vaccin "Sputnik V", care este solicitat în rândul cetăţenilor. Negocierile sunt conduse direct de Ministerul Sănătăţii cu producătorul şi reprezentanţii Fondului rus de investiţii directe. Bugetul a alocat deja bani pentru această achiziţie.
Potrivit ordinului, preţul producătorului aprobat pentru o doză de vaccin va fi de $19,90 sau 347,45 lei fără TVA.