PREȘEDINTELE MAIA SANDU CONSIDERĂ CĂ CRIZA GAZELOR S-A ÎNCHEIAT ODATĂ CU SEMNAREA UNUI CONTRACT CU GAZPROM
Președintele Maia Sandu este mulțumită de semnarea unui nou contract cu Gazprom privind furnizarea de gaze către Republica Moldova și consideră că aceasta înseamnă încheierea crizei gazelor naturale din republică. Potrivit agenției INFOTAG, ea a declarat acest lucru într-un interviu pentru Kommersant.
Șefa statului a numit acordurile la care s-a ajuns „un precedent pozitiv în relațiile cu Federația Rusă”, care demonstrează posibilitatea „de a rezolva chiar și o problemă atât de gravă precum criza gazelor”.
„Acesta este un bun exemplu că putem rezolva și alte lucruri”, a spus ea.
Președintele a confirmat că în cadrul negocierilor la subiectul livrării de gaze nu au existat cereri din partea Rusiei „de ajustare a Acordului Republicii Moldova privind crearea unei Zone de Liber Schimb cu UE”, precum și „discuții despre aderarea la Uniunea Economică Euroasiatică”.
Întrebată dacă semnarea contractului înseamnă ridicarea stării de urgență, președintele a menționat că „Guvernul va spune dacă aceasta trebuie prelungită cu câteva zile sau nu, reieșind din subiecte concrete, care mai necesită a fi soluționate, din cauza faptului că a existat o astfel de situație când nu aveam volumul necesr de gaze”.
Potrivit ei, noul preț al gazului presupune că Guvernul sau autoritatea de reglementare „ar trebui să majoreze tarifele la gaze”.
„Creșterea tarifelor va fi, dar, în același timp, nu atât de mare pe cât ar fi fost dacă am fi cumpărat astăzi (la prețul pieței – „Kommersant”), pentru că știm cu toții că prețurile de astăzi sunt foarte și foarte mari”, a spus Sandu.
Ea continuă să creadă că „în condiții normale, Guvernul și cu atât mai mult președintele nu ar trebui să participe la negocierile dintre două întreprinderi comerciale – Moldovagaz și Gazprom”.
„Dar când prețurile au început să crească la niveluri inacceptabile, a devenit clar că Guvernul trebuie să se ocupe de acest subiect, pentru că este unul foarte serios. Prin urmare, l-am sunat de mai multe ori pe domnul Kozak, am vorbit despre aceste subiecte, de aceea ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale a plecat în Rusia. Pe de altă parte, atât eu cât și premierul am discutat cu partenerii noștri din alte țări pentru a căuta o soluție, aveam nevoie de gaz la ziua de azi, nu aveam volumul necesar. Am vorbit cu toată lumea și toată lumea a dorit foarte mult să ne ajute și a făcut tot ce a putut”, consideră Sandu.