MINISTERUL FINANȚELOR A PLASAT VMS ÎN VALOARE DE 400,78 MIL. LEI ($22,8 MIL.), PROPUNDU-LE INVESTITORILOR PENTRU 2,6 MLRD. LEI
Ministerul Finanțelor al Moldovei a organizat marți, 26 octombrie, o licitație neprogramată, la care a propus investitorilor valori mobiliare de stat (VMS) în valoare de 2,6 mlrd. lei ($148,8 mil.).
Surse din cadrul Băncii Naționale a Moldovei (BNM) au relatat pentru agenția INFOTAG că, cererea din partea băncilor comerciale a constituit 407,28 mil. lei, iar în rezultatul licitației s-a reușit plasarea VMS pentru 400,78 mil. lei ($22,8 mil.).
Participanții profesioniști de pe piață au declarat pentru INFOTAG că acest rezultat a fost influențat în principal de doi factori: randamentul scăzut al VMS și licitația neprogramată.
Rata medie a VMS cu un termen de scadență de trei luni a fost de 5,99%, de șase luni – 6,96% și de un an – 7,24%.
„Această rată depășește rata anuală actuală a inflației de 5,68%. Totuși, ținând cont de faptul că titlurile vor fi răscumpărate în trei, șase și douăsprezece luni, rata acestora va fi mai mică decât rata inflației prognozată”, a spus sursa agenției.
Participanții de pe piață consideră că BNM ar putea recurge la noi soluții în politica monetară pentru a preveni creșterile de preț.
„Este posibil ca autoritatea de reglementare, în cadrul ședinței programate pentru 29 octombrie, să crească din nou rata de bază, care este în prezent de 5,5%”, a spus unul dintre experți.
Prognozând evoluția în continuare a situației cu plasarea titlurilor de stat, participanții de pe piață spun că pentru a plasa volumele dorite de titluri care depașesc 2 mlrd. de lei, Ministerul va trebui să sporească rata dobânzii.
„Investitorii vot tinde să se asigure că rata VMS a depășit cel puțin ușor rata inflației”, au menționat participanții de pe piață.
Prognoza FMI pentru 2021 notează că inflația în Moldova anul acesta nu va depăși 7,5%.