SINDICATELE PROPUN CA LIVRĂRILE DE GAZE SĂ FIE SCUTITE DE TVA PE FONDUL CRIZEI ENERGETICE
Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova (CNSM) este alarmată de recentele evoluții de pe piața resurselor energetice din țară, instituirea în legătură cu aceasta a stării de urgență în sectorul energetic și impactul pe care îl pot avea acestea asupra populației în perioada rece de toamnă și iarnă a anilor 2021-2022. Potrivit agenției INFOTAG, despre aceasta se arată în declarația CNSM referitor la situația creată în sectorul energetic, expediată Guvernului Republicii Moldova.
Sindicatele solicită intervenţia promptă a autorităților în vederea asigurării furnizării volumului necesar de gaze naturale sau asigurarea cu resurse energetice de alternativă pentru toată perioada rece, adoptând și mecanisme de susținere a populației prin acordarea compensațiilor în cazul majorării tarifelor la resurse energetice.
Concomitent, în cazul majorării tarifelor, sindicaliștii solicită să fie elaborate mecanisme de eșalonare a plăților, fără a fi aplicate penalități, atât pentru populație cât și pentru agenții economici.
Totodată, sindicaliștii consideră necesar ca în cazul majorării tarifului la gaze naturale să fie amendat Codul fiscal al Republicii Moldova în vederea scutirii de TVA a gazelor naturale şi gazelor lichefiate, atât la cele importate, cât şi la cele livrate pe teritoriul Republicii Moldova, precum şi la serviciile de transport şi de distribuţie a gazelor naturale, fapt care ar reduce cu 8% impactul majorării tarifului.