UN DEPUTAT EUROPEAN CONSIDERĂ CĂ UE AR TREBUI SĂ OFERE ASISTENȚĂ MOLDOVEI ÎN DEPĂȘIREA CRIZEI ENERGETICE
Deputatul în Parlamentul European, Dragoș Tudorache, consideră că „Uniunea Europeană ar trebui să ajute Moldova în depășirea crizei energetice”. Potrivit agenției INFOTAG, despre aceasta el a declarat, joi, la o conferință de presă la finele vizitei sale la Chișinău.
„Ceea ce trebuie să facă Uniunea Europeană pentru Republica Moldova din punct de vedere politic este să ofere sprijin, întrucât acesta va fi și un semnal politic foarte important. Din punct de vedere economic, trebuie să găsim o soluție foarte practică pentru furnizarea gazului, trebuie să găsim gaz accesibil la prețuri rezonabile pentru Moldova. Desigur, trebuie să ținem cont și de realitatea pieței energetice la nivel european. Prețurile cresc peste tot, nu doar în Moldova. Pe lângă acest element operațional, cred că UE poate oferi și sprijin financiar”, a declarat europarlamentarul din România.
De asemenea, el consideră că este necesar să se organizeze transportul de gaze prin conducta Iași-Ungheni, întrucât s-a anunțat că este deja funcțională.
„Este bine că există și am fost, de asemenea, încântat să aflu că, din punct de vedere tehnic, această conductă este pregătită să furnizeze gaze. Aceasta înseamnă că cel puțin acest obstacol logistic a fost depășit. Acum trebuie să găsim gazul care va trece prin această conductă. Totul depinde de unde găsim sursa de gaz care va fi furnizată Moldovei”, a spus Tudorache.
El a lăudat modul în care autoritățile moldovenești negociază contract de furnizare a gazului cu Rusia.
„Desfășurarea acestor negocieri la nivelul companiei este o decizie înțeleaptă, desigur, cu implicarea agențiilor guvernamentale la nivelul corespunzător. Nu cred că acest subiect trebuie politizat și mai mult”, a spus Tudorache.