1. Portal de divertisment
  2. Știri
  3. Politică
  4. AVOCAȚII PROCURORULUI GENERAL CONSIDERĂ CĂ ARESTAREA LUI ESTE „ABSOLUT ILEGALĂ”
10:30 - 13.10.2021
1
0 /5 Stars by
0
0

AVOCAȚII PROCURORULUI GENERAL CONSIDERĂ CĂ ARESTAREA LUI ESTE „ABSOLUT ILEGALĂ”

AVOCAȚII PROCURORULUI GENERAL CONSIDERĂ CĂ ARESTAREA LUI ESTE „ABSOLUT ILEGALĂ”

Avocații consideră că arestarea procurorului general, Alexandr Stoianoglo, și acuzațiile aduse împotriva lui sunt „absolut ilegale și efectuate cu încălcări grave ale legislației”.

Potrivit agenției INFOTAG, avocatul Victor Munteanu a amintit că dosarul penal împotriva clientului său a fost inițiat într-un timp record – mai puțin de două ore.

„În cadrul acțiunilor procesuale întreprinse în astfel de cazuri, este necesar să fie întocmite un șir de documente. Este imposibil din punct de vedere fizic să faci totul într-un asemenea interval de timp. Prin urmare, se poate susține că totul a fost pregătit preventiv”, a spus el.

Potrivit lui, toate acțiunile împotriva lui Stoianoglo urmăreau două obiective – intimidarea și preluarea controlului asupra Procuraturii Generale.

„Stoianoglo este acuzat că a semnat în calitate de șef al Comisiei parlamentare pentru securitate și apărare națională un proiect de lege, pentru care în 2011 au votat majoritatea deputaților. Dar proiectul de lege a fost elaborat la ordinul Guvernului de către Centrul Național Anticorupție. Cum poate fi tras la răspundere unul din cei peste cincizeci de deputați? Acest lucru nu s-a mai întâmplat în istoria Parlamentului moldovenesc”, a spus Munteanu.

El a negat, de asemenea, o altă acuzație împotriva lui Stoianoglo și a soției acestuia cu privire la deținerea a două companii în Ucraina.

„Atât procurorul general, cât și soția lui nu au nimic de-a face cu aceste companii. Aceasta este o falsificare, întreprinsă pentru a pune presiune pe Stoianoglo să demisioneze. Aceasta este o minciună. Pe faptul falsificării acestor documente a fost pornită o anchetă, inclusiv în Ucraina. De exemplu, s-a stabilit că nici Stoianoglo, nici soția sa nu au fost în Ucraina”, a spus avocatul.

Referindu-se la semnarea de către procurorul general a ordinului de plată pentru oferirea unei compensației pentru un procuror pensionat, el a menționat că aceasta este „o relație de lucru care în niciun caz nu poate fi descrisă drept o infracțiune”.

Avocatul Vasile Gafton a criticat acțiunile procurorului în cazul Stoianoglo – Victor Furtună.

„Mandatul de arestare conține numele altei persoane. Acest lucru scandalizează în continuare situația. Procurorul desemnat nu a permis avocatului să comunice cu procurorul general în privat, ceea ce reprezintă o încălcare a drepturilor sale procedurale. El a considerat că o astfel de comunicare este posibilă numai cu prezența reprezentanților serviciilor speciale. În același timp, judecătorul instanței Ciocana a decis plasarea lui Stoianoglo în arest la domiciliu cu o oră mai târziu decât a expiratat perioada de detenție a procurorului general. Decizia a fost luată după ora 18.00. Dar, ar fi trebuit să fie luată nu mai târziu de 17.30. După depunerea unei notificări a deputatului Lilian Carp către Consiliul Superior al Procurorilor (CSP), Stoianoglo a contestat-o la Curtea de Apel Chișinău. Din punct de vedere al legii, decizia CSP a fost suspendată și nu mai are consecințe juridice. Toate acțiunile efectuate de procurorul Furtună – inițierea unui dosar penal, detenție etc. – sunt ilegale. Astăzi urmează să ne adresăm repetat la Curtea de Apel, deoarece clientul nostru a fost plasat în arest la domiciliu ilegal, împotriva lui se desfășoară ilegal urmărirea penală. Acestea sunt lăcune evidente și vom demonstra acest lucru judecătorilor”, a spus Gafton.


Publicat de:Алексей
Для возможности комментировать пройдите .

Știri rubrici

18+ Portal de divertisment www.dosug.md - cel mai bun site cu actualizări zilnice. Totul este cel mai proaspăt: recreere și divertisment pe hartă, pe știri și publicații facturi , filme , anunțuri ...), dating, forum, totul pentru nunti, poze, glume, avem umor online zilnic! Actualizarea permanentă a locurilor de recreere și divertisment știri curente, anunțuri, posturi vacante noi. Efectuați o căutare pe hartă locurile de activitate. Îți place să călătorești? cele mai proaspete excursii. Cu noi Există glume pe videoclipul pe care îl puteți viziona online. Noi facem selecții în cazul în care stelele populare de la Hollywood în fotografie sunt relaxante și distracție, scandaluri de stele, celebrități într-un bikini.
Disclaimer: Toate drepturile de publicitate audio, video, grafice și materialele de text aparțin proprietarilor lor.
© 2011–2025
Top
Așteptați redirecționarea
Așteptați redirecționarea
Mesajul
Продолжая использовать наш сайт, вы даете согласие на обработку файлов cookie, которые обеспечивают правильную работу сайта. Благодаря им мы улучшаем сайт, обслуживание и товары.
Подтверждаю Подробнее