CSP A DESEMNAT UN PROCUROR PENTRU A EFECTUA O ANCHETĂ ÎMPOTRIVA PROCURORULUI GENERAL ALEXANDR STOIANOGLO
Consiliul Superior al Procurorilor (CSP) a adoptat o rezoluţie cu privire la numirea unui procuror care va efectua o anchetă împotriva procurorului general, Alexandr Stoianoglo. Potrivit agenţiei INFOTAG, decizia CSP a fost luată, marţi, în baza cererii preşedintelui Comisiei parlamentare pentru securitate şi apărare a statului, deputatului PAS, Lilian Carp.
Carp, în apelul său, a cerut ca mai multe acţiuni ale actualului procuror general să fie examinate din punctul de vedere al încălcării legii. Inclusiv cele legate de activităţile sale în calitate de preşedinte al Comisiei parlamentare pentru apărare din 2011 (Carp susţine că Stoianoglo a aprobat unul dintre amendamentele la legislaţie, care a devenit parte a mecanismului de spălare a banilor cunoscut sub numele de "Laundromat").
Carp a cerut, de asemenea, să se verifice informaţiile cu privire la posibilele legături comerciale dintre omul de afaceri Veaceslav Platon şi soţia procurorului general; cu privire la retragerea de către Procuratura Generală a acuzaţiilor de participare a lui Platon la furtul unui miliard şi privind acordarea unei indemnizaţii de concediere de 272 mii lei fostului şef al Procuraturii pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale, Nicolae Chitoroaga, în 2020 (care era cercetat şi, în consecinţă, privat temporar de dreptul la prestaţii).
Ancheta în privinţa lui Stoianoglo prin decizia CSP va fi efectuată de procurorul Procuraturii Anticorupţie, Victor Furtună.