VENITURILE FISCALE AU SPORIT CU 5,3 MLRD. LEI SAU CU 18,3%
La începutul lunii octombriei, încasările la Bugetul public național administrate de Serviciul Fiscal de Stat (SFS) au constituit 34,4 mlrd. lei ($1,954 mlrd.), ceea ce denotă o creștere cu peste 5,3 mlrd. lei sau cu 18,3% în raport cu perioada similară a anului precedent.
Potrivit agenției INFOTAG cu referire la datele SFS, la Bugetul de stat, în nouă luni ale anului curent, s-au încasat 14,6 mlrd. lei, ceea ce constituie cu 2,3 mlrd. lei mai mult comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut (+18,6%).
La Bugetele locale s-au înregistrat încasări în sumă de 3,8 mlrd. lei, în creștere cu 857,2 mil. lei (+28,6%). De asemenea, la Bugetul asigurărilor sociale de stat, în perioada menționată, s-au încasat 11,9 mlrd. lei, în creștere cu 1,6 mlrd. lei comparativ cu perioada similară a anului precedent, sau cu 15,8%.
Totodată, la Fondurile asigurărilor obligatorii de asistență medicală s-au acumulat 4 mlrd. lei, ceea ce constituie cu 547,3 mil. lei mai mult în comparație cu perioada similară a anului 2020 sau cu 15,8%.