BAȘCANUL GĂGĂUZIEI A DISCUTAT DESPRE DIVERSE ASPECTE ALE COOPERĂRII CU ȘEFUL MISIUNII OSCE ÎN MOLDOVA
Guvernatorul Găgăuziei, Irina Vlah, s-a întâlnit cu șeful Misiunii OSCE în Moldova, Claus Neukirch. În cadrul discuției a fost abordat subiectul organizării și desfășurării Conferinței Internaționale privind Construcția și Dezvoltarea Autonomiilor, care va avea loc în Găgăuzia sub patronatul Înaltului Comisar al OSCE. De asemenea, părțile au făcut un schimb de opinii privind lipsa interacțiunii dintre autoritățile autonomiei și autoritățile centrale ale RM și necesitatea construirii unui dialog constructiv, reciproc respectuos, bazat pe valori și principii democratice. Bașcanul a vorbit despre progresele înregistrate în implementarea și extinderea programului de educație bilingvă. Guvernatorul Găgăuziei l-a informat pe Claus Neukirch despre programul și obiectivele Forumului investițional Invest Gagauzia 2021. „Democrația în Moldova este fragilă, iar conflictele prelungite dintre grupurile politice împiedică dezvoltarea democrației noastre. Partenerii de dezvoltare ne pot ajuta cu sfaturi înțelepte și exemple bune de comportament public și atitudine reciprocă. Vă mulțumim pentru disponibilitatea de a ne ajuta și Vă asigurăm că suntem concentrați pe construcția unei democrații durabile și că vom învăța rapid”, a menționat Vlah.