PREȘEDINTELE MOLDOVEI A REITERAT „POZIȚIA NESCHIMBATĂ CU PRIVIRE LA RETRAGEREA COMPLETĂ ȘI NECONDIȚIONATĂ A TRUPELOR RUSEȘTI”
Președintele Maia Sandu a reiterat „poziția neschimbată a Moldovei cu privire la retragerea completă și necondiționată a trupelor rusești”. Potrivit agenției INFOTAG, despre aceasta șefa statului a spus în discursul său la cea de-a 76-a sesiune a Adunării Generale a Națiunilor Unite.
„În spiritul neutralității constituționale a Republicii Moldova și al dreptului internațional, aș dori să reiterez că poziția noastră cu privire la retragerea completă și necondiționată a forțelor ruse rămâne neschimbată. Aceasta include îndepărtarea sau distrugerea munițiilor din depozitele de la Cobasna, care reprezintă o amenințare pentru securitatea și mediul din regiune în ansamblu. Mizăm pe sprijinul comunității internaționale în acest demers”, a menționat Sandu.
Ea și-a exprimat îngrijorarea cu privire la amenințările la adresa securității internaționale și regionale.
„Vedem din ce în ce mai multe crize de securitate care apar în diferite părți ale planetei, iar într-o lume interdependentă, precum e cea în care trăim astăzi, replicile lor pot fi resimțite pe tot globul. Când ne referim la regiunea noastră, suntem serios preocupați de deteriorarea situației de securitate din zona Mării Negre”, a spus Sandu.
Șefa statului a menționat că „Republica Moldova este un stat angajat pentru pace”.
„Rămânem ferm dedicați identificării unei soluții politice pașnice pentru conflictul din regiunea transnistreană a țării noastre, soluție bazată pe suveranitatea și integritatea teritorială a Republicii Moldova în cadrul frontierelor sale recunoscute la nivel internațional. De asemenea, vom continua să promovăm măsuri de consolidare a încrederii, cu un accent puternic pe protejarea drepturilor și libertăților fundamentale în regiunea transnistreană - o problemă urgentă pentru țara mea”, a declarat Sandu.