PROCURORUL GENERAL SOLICITĂ CONTROLUL CONSTITUȚIONALITĂȚII DECRETULUI PREȘEDINTELUI PRIVIND ÎNCETAREA MANDATULUI DE MEMBRU AL CSP A LUI DUMITRU PULBERE
Procurorul general, Alexandr Stoianoglo, s-a adresat marți cu o sesizare la Curtea Constituțională (CC) în vederea controlului constituționalității Decretului Președintelui Republicii Moldova din 06.09.2021 privind încetarea de drept a mandatului de membru al Consiliului Superior al Procurorilor (CSP) a domnului Dumitru Pulbere.
Potrivit agenției INFOTAG cu referire la un comunicat al PG, prin sesizarea depusă, procurorul general mai solicită Înaltei Curți să exercite controlul constituționalității sintagmei „precum și vârsta de cel mult 65 de ani” din Legea cu privire la Procuratură, introdusă în text prin modificările operate de Parlament pe 24 august 2021.
„În plus, se solicită Curții Constituționale să se pronunțe și sub aspectul constituționalității procedurii de legiferare a Legii nr.102 din 24 august 2021 prin care a fost modificată și completată Legea cu privire la Procuratură, în partea antereferită”, se arată în comunicat.
Procuratura Generală consideră „imperios necesară suspendarea acțiunii prevederilor contestate în scopul conservării ordinii constituționale, a independenței CSP, a inamovibilității și stabilității mandatului membrilor acestui organ de autoadministrare, ca autoritate cu rol fundamental în exercitarea puterii în stat prin prisma ponderii conferite de Legea Supremă a țării”.