BEMOL RETAIL A CÂŞTIGAT DEFINITIV PROCESUL JUDICIAR DIN OLANDA
La 7 septembrie, Curtea de Apel Amsterdam a respins apelul înaintat în numele companiilor Danube Logistics din Olanda şi Republica Moldova împotriva deciziei Instanţei districtuale din Amsterdam în procesul Danube Logistics împotriva Bemol Retail SRL, Easeur Holding BV şi New Ventures Capital.
În hotărârea sa, instanţa olandeză a decis că cererile Danube Logistics de a interzice Bemol Retail să întreprindă orice acţiune împotriva activelor Danube Logistics, inclusiv aplicarea sechestrului, sunt neîntemeiate.
Mai mult, instanţa a constatat că, atunci când s-a aplicat sechestrul, s-a presupus în mod corect că acesta a fost efectuat în baza faptului că debitorul Thomas MOSER este proprietar al acestor active.
Este de menţionat că sechestrul asupra capitalului social al Danube Logistics SRL, menţinut prin hotărârea judecătorească definitivă, a fost aplicat de către executorul judecătoresc ca măsură asiguratorie în cadrul procedurii de executare a hotărârii judecătoreşti de repararea prejudiciului cauzat Bemol Retail de către Thomas MOSER, prin fraudă şi gestionare ineficientă.
De asemenea, instanţa de la Amsterdam a respins ca fiind neîntemeiată cererea Danube Logistics de a interzice Bemol Retail de a face careva declaraţii cu privire la tranzacţia de vânzare-cumpărare a portului Giurgiuleşti din 2011 (acţionarul Bemol Retail SRL consideră că Thomas MOSER şi-a însuşit activele).
Mai mult, prin decizia sa, instanţa de la Amsterdam a respins cererea Danube Logistics de a interzice New Ventures Capital (compania-mamă a Bemol Retail) să continue actualul proces şi să iniţieze noi litigii în legătură cu tranzacţia de vânzare-cumpărare din 2011 a portului Giurgiuleşti. Instanţa a decis că New Ventures este liberă de a acţiona în instanţe, iar curtea olandeză nu poate emite o astfel de interdicţie.
Bemol Retail salută deciziile definitive ale instanţelor olandeze, care au respins cererile Danube Logistics împotriva companiei şi reiterăm încrederea în supremaţia legii ca un criteriu fundamental pentru dezvoltarea Republicii Moldova ca stat democratic.