ÎN ADRESA MAEIE NU AU PARVENIT SOLICITĂRI DE REPATRIERE A CETĂŢENILOR MOLDOVENI DIN AFGANISTAN
În adresa Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene (MAEIE) nu au parvenit solicitări de repatriere din partea cetățenilor Republicii Moldova din Afganistan. Potrivit agenţiei INFOTAG, despre aceasta a anunţat luni serviciul de presă al MAEIE.
Într-un comunicat depresă al instituţiei se relatează că „MAEIE monitorizează cu atenție evoluția situației de securitate din Afganistan”.
„În prima jumătate a zilei, Republica Moldova s-a aliniat declarației comune a comunității internaționale, susținută de peste 70 de țări, prin care se solicită să se permită plecarea din țară cetățenilor afgani și cetățenilor străini care doresc să părăsească Afganistanul, iar aeroporturile și punctele de trecere a frontierei să rămână deschise”, menţionează MAEIE.
În caz de necesitate, ministerul se va implica plenar în procesul de evacuare a cetățenilor moldoveni prin asigurarea comunicării coordonate prin canale diplomatice cu țări partenere care dispun de o reprezentanță diplomatică la Kabul.
Potrivit Ministerului, diplomații MAEIE sunt deja în contact cu omologii din ministerele de externe ale României și Ucrainei pentru a interveni prompt, în caz de necesitate, în vederea asistării conaționalilor noștri.
Anterior, a fost raportat că un elicopter moldovenesc, care activă pentru una dintre diviziile ONU, a fost blocat în Afganistan. Printre membrii echipajului sunt și cetățeni ai Moldovei.