MAIA SANDU A REITERAT CĂ MIZEAZĂ PE SPRIJINUL PARTENERILOR EUROPENI ÎN REALIZAREA AMBIȚIOASEI AGENDE DE CURĂȚARE A ȚĂRII
Președintele Maia Sandu a reiterat că mizează pe sprijinul partenerilor europeni în realizarea ambițioasei agende de curățare a Republicii Moldova. Potrivit agenției INFOTAG, despre aceasta ea a declarat în ajun, în cadrul celei de-a 17-ea ediție a Conferinței internaționale de la Batumi.
„Consolidarea instituțiilor statului, combaterea corupției, eliminarea judecătorilor compromiși din sistem și un sector public profesionist și integru – aceasta este integrarea europeană pe care și-o doresc cetățenii Republicii Moldova și pe care ei au susținut-o prin votul majoritar din 11 iulie”, a subliniat Maia Sandu.
Totodată, ea a subliniat importanța Parteneriatului Estic, drept unul dintre instrumentele ce va contribui și în viitor la transformarea țărilor din cadrul Trio Asociat.
„Sunt convinsă că o cooperare dinamică și sinergică între Republica Moldova, Georgia și Ucraina ne va ajuta să valorificăm într-un mod mai eficient oportunitățile oferite de către partenerii europeni, întru binele țărilor noastre, dar și al întregii Uniuni Europene”, a menționat Maia Sandu.
Potrivit ei, propunerea Comisiei privind o agendă reînnoită de redresare, reziliență și reformă pentru toți partenerii săi estici, susținută de un plan economic generos de 2,3 mlrd. de euro și de un potențial de mobilizare a unor investiții de până la 17 mlrd. de euro, este o „veste excelentă pentru trei țări, care doresc să extindă și să aprofundeze relațiile cu Europa”.
„Această propunere deschide multe posibilități de colaborare cu UE, dar și între noi, cu scopul de a aborda provocările actuale și a aprofunda integrarea noastră economică cu UE. Suntem pregătiți să explorăm aceste noi oportunități, în timp ce continuăm implementarea Acordurilor noastre de Asociere, care pun bazele consolidării asocierii noastre politice și a aprofundării, în continuare, a integrării economice cu Uniunea Europeană”, a spus Maia Sandu.