PAS PROPUNE SĂ FIE MODIFICATĂ CONSTITUȚIA „ÎMPOTRIVA HOȚILOR”
Partidul pro-prezidențial PAS propune modificări la Constituție, pe care intenționează să le înainteze Curții Constituționale spre examinare, în prima zi a ședinței noului Parlament. Potrivit INFOTAG, Sergiu Litvinenco, candidat la funcția de deputat din partea PAS, a anunțat acest lucru miercuri în cadrul unui briefing.
Potrivit acestuia, primul proiect prevede procedura de simplificare a confiscării averilor obținute ilegal de către funcționari și demnitari publici.
„Dacă un funcționar public nu poate dovedi originea legală a proprietății, aceasta ar trebui confiscată. Amendamentele vor simplifica procedura, nu numai statul va trebui să găsească dovezi, dar funcționarul însuși va fi obligat să o confirme”, a spus Litvinenco.
Al doilea proiect se referă la limitarea imunității deputaților.
„Propunem modificarea art. 70 din Constituției. Acesta va anula imunitatea parlamentarilor în cazul săvârșirii infracțiunilor de spălare de bani, corupție, trafic de influență și îmbogățire ilicită”, a spus el.