1. Portal de divertisment
  2. Știri
  3. Politică
  4. Experţii critică decizia Maiei Sandu de a revoca decretul prin care Vladislav Clima a fost numit preşedintele Curţii de Apel Chişinău
18:07 - 29.05.2021
1
0 /5 Stars by
0
0

Experţii critică decizia Maiei Sandu de a revoca decretul prin care Vladislav Clima a fost numit preşedintele Curţii de Apel Chişinău

Experţii critică decizia Maiei Sandu de a revoca decretul prin care Vladislav Clima a fost numit preşedintele Curţii de Apel ChişinăuExperţii critică decizia Maiei Sandu de a revoca decretul prin care Vladislav Clima a fost numit preşedintele Curţii de Apel Chişinău

Experţii critică decizia Maiei Sandu de a revoca decretul prin care Vladislav Clima a fost numit preşedintele Curţii de Apel Chişinău. Președintele Centrului de Resurse Juridice din Moldova susţine că e un atentat la independenţa judecătorilor, fără de care nu poate exista un stat de drept, pentru care militează preşedintele Maia Sandu. Solicitată telefonic, purtătorul de cuvânt al Preşedinţiei, Sorina Ştefârţă, a declarat că Maia Sandu nu comentează aceste declaraţii.

Într-o postare pe Facebook, Vladislav Gribincea menţionează că numirea în funcţie nu poate fi revocată. În caz contrar, este afectată independenţa judecătorilor. 

Şi fostul preşedinte al Curţii Constituţionale, Alexandru Tănase, s-a arătat nedumerit de decizia Maiei Sandu. Pentru portalul deschide.md, acesta a menţionat că în legislație nu există procedura de sancționare a conflictului de interese în procesul de numire a unui magistrat prin revocarea decretului de numire. Mai mult, revocarea ridică probleme de legitimitate a deciziilor adoptate de respectivul judecător.

Şi ministrul în exerciţiu al Justiţiei a criticat anularea decretului fostului preşedinte. Fadei Nagacevschi susţine că ţara noastră este condamnată din cauza acţiunilor iresponsabile şi populiste ce delegitimizează instituţia prezidenţială. Pe Facebook, el a scris că o instituţie neutră ca preşedinţia nu are atribute în analiza legalităţii unor decrete de numire a unor judecători.

Şi fostul judecător la CEDO, Stanislav Pavlovschi, este de părere că decizia Maiei Sandu încalcă procedurile legale.

"Pentru acest gen de activităţi există o procedură aparte. În teorie, decretul preşedintelui poate fi anulat, însă, pentru aceasta, trebuie să existe momentele, care ar justifica această anulare. De exemplu, omul poate să aibă antecedente penale şi preşdintele nu a ştiut despre aceste antecedente penale sau a prezentat diplomă falsă", a menționat  Stanislav Pavlovschi  

Deputatul PAS Sergiu Litvinenco i-a luat apărarea Maiei Sandu. El că decizia preşedintelui ţării prevede, de fapt, respingerea candidaturii lui Vladislav Clima la șefia Curții de Apel Chișinău, propusă de Consiliul Superior al Magistraturii. Iar CSM urmează să analizeze dacă își menține propunerea anterioară sau renunță la ea.

Vineri, preşedintele Maia Sandu a anunţat că a anulat decretul prin care Vladislav Clima a fost numit preşedintele Curţii de Apel Chişinău. Sandu consideră că CSM a încălcat procedurile legale la propunerea numirii acestuia. În replică, Vladislav Clima a anunţat că va contesta decizia Preşedinţiei.


Publicat de:Алексей
Для возможности комментировать пройдите .

Știri rubrici

18+ Portal de divertisment www.dosug.md - cel mai bun site cu actualizări zilnice. Totul este cel mai proaspăt: recreere și divertisment pe hartă, pe știri și publicații facturi , filme , anunțuri ...), dating, forum, totul pentru nunti, poze, glume, avem umor online zilnic! Actualizarea permanentă a locurilor de recreere și divertisment știri curente, anunțuri, posturi vacante noi. Efectuați o căutare pe hartă locurile de activitate. Îți place să călătorești? cele mai proaspete excursii. Cu noi Există glume pe videoclipul pe care îl puteți viziona online. Noi facem selecții în cazul în care stelele populare de la Hollywood în fotografie sunt relaxante și distracție, scandaluri de stele, celebrități într-un bikini.
Disclaimer: Toate drepturile de publicitate audio, video, grafice și materialele de text aparțin proprietarilor lor.
© 2011–2025
Top
Așteptați redirecționarea
Așteptați redirecționarea
Mesajul
Продолжая использовать наш сайт, вы даете согласие на обработку файлов cookie, которые обеспечивают правильную работу сайта. Благодаря им мы улучшаем сайт, обслуживание и товары.
Подтверждаю Подробнее