AMBASADORII UNOR STATE MEMBRE ALE UE AU VIZITAT ORAŞUL BĂLŢI
Ambasadorii unor state membre ale UE au vizitat miercuri oraşul Bălţi, unde s-au întâlnit cu primarul Renato Usatîi. Potrivit INFOTAG, vizita a avut loc ca urmare a implementării proiectelor de asistenţă tehnică, acordată celui mai mare municipiu al ţării.
Usatîi a mulţumit partenerilor europeni pentru sprijinul financiar acordat municipiului Bălţi. Pentru a economisi timp, el a vorbit în engleză despre situaţia din oraş şi despre proiectele în curs de implementare, inclusiv cu ajutorul financiar al ţărilor UE.
Oaspeţii au făcut un tur al oraşului cu un troleibuz modern, cumpărat în cadrul unui astfel de parteneriat. Ambasadorul Uniunii Europene în Republica Moldova, Peter Michalko, a menţionat că în timpul vizitei, împreună cu ambasadorii statelor membre UE, vor discuta despre viitoarele proiecte care vizează îmbunătăţirea nivelului de trai al populaţiei Moldovei, inclusiv a locuitorilor din Bălţi .
Împreună cu Michalko, în vizită la Bălţi se află ambasadorii Poloniei, Franţei, Suediei, Republicii Cehe, Austria, precum şi consulul general al României la Bălţi. Diplomaţii participă la o serie de evenimente, întâlnindu-se cu locuitorii, care vor sărbători cea de-a 600-a aniversare a oraşului în acest weekend.