PREȘEDINTELE MAIA SANDU A FĂCUT APEL LA MAI, FIIND INDIGNATĂ DE RĂPIREA UNUI JUDECĂTOR UCRAINEAN ÎN CHIȘINĂU
Președintele Maia Sandu a făcut apel către conducerea Ministerului Afacerilor Interne al Moldovei, fiind revoltată de răpirea din Chișinău de către nişte necunoscuți a judecătorului din Ucraina, Nicolae Ceaus. Acesta a fugit din ţara sa în urmă cu cinci ani, fiind acuzat de mită şi este dat în căutare prin Interpol.
Potrivit INFOTAG, președintele a scris luni pe Facebook că „este inadmisibil ca în Moldova să dispară oameni, indiferent dacă sunt sau nu cetățeni ai Republicii Moldova, dacă se dovedește sau nu că au comis ilegalități. Cer acțiuni imediate din partea conducerii Ministerului Afacerilor Interne, instituția principală responsabilă de asigurarea securității cetățenilor, și Serviciului de Informații și Securitate pentru a clarifica această dispariție îngrijorătoare a unui cetățean străin de pe teritoriul Republicii Moldova”, a scris ea.
La mijlocul lunii martie 2021, Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie a refuzat azilul politic solicitat de Ceaus în Republica Moldova.
În 2016, Biroul Naţional Anticorupţie din Ucraina l-a reținut pe judecătorul Ceaus pentru mită de 150 000 de dolari pentru a pronunţa o sentinţă în favoarea unor inculpaţi. Acesta a ascuns mita în borcane, pe care le-a îngropat în grădina sa. Rada Supremă a Ucrainei a fost de acord să fie arestat judecătorul și să fie tras la răspundere penală, dar el a reușit să părăsească teritoriul țării.
Ceaus a ajuns la Chişinău la bordul unui avion privat, care nu a fost controlat de către angajaţii aeroportului din Chişinău. El a intrat ilegal în Moldova și s-a predat poliției la sfârșitul anului 2016. Presa a scris că a reușit să evite arestarea și extrădarea datorită unor înţelegeri dintre președintele de atunci al Ucrainei Petro Poroșenko și oligarhul moldovean Vladimir Plahotniuc. La Chișinău, Ceaus a beneficiat de pază, a vizitat restaurante, saune și, de asemenea, o biserică.
Fostul președinte al Republicii Moldova Igor Dodon a refuzat să-i acorde azil politic. Ceaus a contestat această decizie în instanță. Procesul a durat mai bine de doi ani, acum Curtea Supremă de Justiție a Republicii Moldova a pronunțat verdictul final. În Ucraina, el se confruntă cu închisoare de până la 12 ani.