VICEPRIM-MINISTRA OLGA CEBOTARI A AVUT O NOUĂ REUNIUNE ÎN FORMAT ONLINE CU REPREZENTANTUL SPECIAL AL OSCE
Luni, a avut loc o nouă reuniune de consultări, în format online, dintre Viceprim-ministra Olga Cebotari şi Reprezentantul Special al Preşedinţiei în exerciţiu a OSCE pentru reglementarea transnistreană, Thomas Mayr-Harting.
Potrivit agenţiei INFOTAG cu referire la serviciul de presă al Biroului politici de reintegrare, discuţiile purtate între cei doi oficiali s-au axat preponderent pe dinamica şi pe esenţa dialogului dintre Chişinău şi Tiraspol, fiind evidenţiat că în anul curent s-au desfăşurat deja două întrevederi la nivelul reprezentanţilor politici şi şase şedinţe ale grupurilor de lucru sectoriale, inclusiv două în sfera transportului auto şi două în domeniul ocrotirii sănătăţii, dar şi specificată necesitatea deblocării activităţilor pe platforma Comisiei Unificate de Control (CUC) întru soluţionarea celor mai acute probleme din Zona de Securitate.
Subiectelor din sectorul transportului auto le-a fost dedicată o atenţie distinctă, fiind indicată dinamica interacţiunii între experţii de profil, măsurile şi eforturile întreprinse pentru a eficientiza şi a asigura funcţionalitatea punctelor de înmatriculare a mijloacelor de transport din or. Tiraspol şi din or. Râbniţa, evoluţiile marcate în organizarea campaniei de informare a cetăţenilor din regiunea transnistreană cu privire la regulile de participare în traficul rutier internaţional.
Viceprim-ministra a reiterat şi faptul că respectarea drepturilor omului în regiunea transnistreană şi restabilirea liberei circulaţii în/dinspre raioanele de est ale ţării sunt dosare primordiale pentru Guvernul RM.
Referitor la temele din aşa-numitul pachet Berlin+ s-a punctat că partea moldovenească accentuează necesitatea revenirii la situaţia de până la pandemie şi ulterior avansarea mai departe a proceselor, cu păstrarea tuturor formatelor de dialog active, inclusiv planificarea în perioada apropiată a vizitei mediatorilor şi a observatorilor în RM şi apoi organizarea unei potenţiale runde a formatului de negocieri "5+2".
La final, a fost exprimată ferma convingere că prin eforturi comune se va reuşi menţinerea unui dialog productiv în măsură să impulsioneze adiţional procesele întru a înregistra noi progrese în negocierile privind reglementarea transnistreană.