PROCURORUL GENERAL CERE PARLAMENTULUI ÎNCUVIINȚAREA RIDICĂRII IMUNITĂȚII A DOI DEPUTAȚI VIZAȚI ÎN DOSARE DE REZONANȚĂ
Procurorul general, Alexandr Stoianoglo a mers vineri în Parlamentul Republicii Moldova pentru a-și exercita dreptul de a cere încuviințarea ridicării imunității parlamentare a doi deputați ai fracțiunii Partidului „ȘOR”, Petru Jardan și Denis Ulanov.
Potrivit agenției INFOTAG, anchetele au fost aduse în atenția deputaților de către președinta Parlamentului, Zinaida Greceanîi.
În motivarea cererilor, procurorul general a prezentat argumentele care confirmă caracterul ilegal al acțiunilor celor doi deputați.
În legătură cu Denis Ulanov, Procuratura Generală (PG) a acumulat probe pertinente și concludente de implicare în frauda bancară, acțiunile lui fiind cercetate sub aspectul „escrocheriei” și „spălării de bani”, ambele infracțiuni săvârșite în proporții deosebit de mari și în interesele unei asociații criminale.
Petru Jardan, potrivit materialelor urmăririi penale, ar fi comis „abuz de serviciu”, în proporții deosebit de mari, în interesul unui grup criminal organizat și în detrimentul intereselor Întreprinderii de Stat „Aeroportul Internațional Chișinău”, aflată în perioada concesionări.
Cererea procurorului general a fost înaintată către Comisia juridică, numiri şi imunităţi care, potrivit președintei Parlamentului, trebuie să prezinte un raport Biroului Permanent până pe 22 martie. Ulterior, Biroul va stabili data ședinței plenare a Parlamentului, în cadrul căreia va fi examinată ridicarea imunității a celor doi deputați.
Denis Ulanov, care a fost prezent la ședință, a menționat că „nu are nimic de ascuns” și „el însuși va vota pentru ridicarea imunității”. El a spus că „nu va fugi” și este încrezător că „își va dovedi inocența”.