PREŞEDINTELE L-A DESEMNAT PE IGOR GROSU LA FUNCŢIA DE PREMIER
Preşedintele Maia Sandu l-a numit pe preşedintele fracţiunii parlamentare PAS, Igor Grosu (în prezent preşedinte interimar al partidului PAS), în calitate de candidat la funcţia de prim-ministru. Potrivit INFOTAG, marţi, în cadrul unui briefing, în urma consultărilor cu fracţiunile parlamentare, Sandu a spus că a luat act de decizia Marianei Durleşteanu de a-şi retrage candidatura de la funcţia de prim-ministru.
Având în vedere că nu mai există un candidat majoritar parlamentar pentru funcţia de prim-ministru, Sandu a spus că a luat decizia de a-l numi pe Grosu.
Ea a menţionat că a aflat despre decizia lui Durleşteanu după finalizarea consultărilor cu fracţiunile. Desemnarea lui Grosu nu a fost discutată cu partidele, lucru confirmat chiar de Sandu.
Preşedintele a subliniat că acum decizia îi revine Parlamentului.
"Vom aştepta ca dl Grosu să prezinte echipa şi programul în Parlament şi să vedem ce vor decide facţiunile", a spus preşedintele.
În acelaşi timp, Sandu susţine idea alegerilor anticipate şi speră ca acestea să poată fi organizate la vara pentru a "scăpa de corupţie şi nu doar de COVID".