AU FOST SEMNATE ULTIMELE CONTRACTE DE FINANȚARE ÎN CADRUL PROGRAMULUI DE FINANȚARE „FACILITAREA ACCESULUI LA PIEȚELE DE DESFACERE”
Agenția pentru Intervenții și Plăți în Agricultură (AIPA) a semnat ultimele contracte de finanțare în cadrul programului de finanțare „Facilitarea accesului la piețele de desfacere” implementat în cadrul proiectului „Agricultură competitivă în Moldova” (MAC-P).
După cum a fost informat INFOTAG de serviciul de presă al ministerului, este vorba de două grupuri de antreprenori specializați în apicultură, care au fost recunoscuți câștigători ai ultimului concurs din cadrul programului. Aceștia au solicitat sprijin financiar pentru dezvoltarea complexelor pentru colectarea, prelucrarea, ambalarea și depozitarea laptelui şi a mierii. Ei au avut posibilitatea să beneficieze de 350 000 de dolari în aceste scopuri.
De la începutul proiectului MAC-P, au fost înregistrate 64 de grupuri de producători (cel puțin câte cinci persoane în fiecare). În cadrul programului de granturi investiționale destinate grupurilor de producători, au fost debursate resurse de grant în valoare de 10,9 milioane dolari SUA, către 39 grupuri de producători agricoli.
Proiectul MAC-P, finanțat de Banca Mondială, Guvernul Suediei și Fondul Global pentru Mediu, a fost lansat în Moldova în 2013. A fost prelungit de mai multe ori, cel mai recent a fost extins până la 30 iunie 2021.