TRANSPORTATORII AMENINȚĂ CU PROTESTE DACĂ RESTRICȚIILE PRIVIND TRANSPORTUL DE PASAGERI NU VOR FI REVIZUITE
Asociația patronală a operatorilor de transport auto (APOTA) amenință cu proteste ale transportatorilor dacă autoritățile nu revizuiesc restricțiile privind transportul de pasageri.
Potrivit INFOTAG, Asociaţia a anunțat acest lucru într-o scrisoare deschisă adresată premierului interimar Aureliu Ciocoi și Comisiei Naționale pentru Sănătate Publică în care se arată nu este de acord „să transporte doar 50% din pasageri pe locurile disponibile în transportul public”.
„Restricțiile au sens atunci când oamenilor, care merg la / de la serviciu, li se oferă o alternativă durabilă și accesibilă. Dar, de facto, această alternativă a fost transportarea ilegală de pasageri, care s-a majorat în timpul pandemiei”, spun autorii mesajului.
Asociația promite să acționeze „solidar pe întreg teritoriul Republicii Moldova și, după prima amendă aplicată transportatorilor, pentru nerespectarea deciziei Comisiei, nu exclude un nou protest în faţa guvernului”.