Socialiștii cer CC suspendarea decretului lui Sandu privind desemnarea repetată a Nataliei Gavrilița pentru funcţia de premier

Deputaţii PSRM vor depune o sesizare la Curtea Constituţională, astfel ca Curtea să exercite controlul constituţionalităţii decretului preşedintelui ţării privind desemnare repetată a Nataliei Gavriliţa la funcţia de premier. Anunţul a fost făcut de către deputatul socialist Vasile Bolea, în cadrul unei conferinţe de presă.
"Este incontestabil rolul co-decident al președintelui în procesul desemnării unui candidat la funcția de premier. Noi considerăm că președintele a încălcat prevederile Constituției, a încălcat hotărârile Curţii Constituţionale și a ieșit totalmente din câmpul constituțional, încălcând și jurământul, pe care l-a dat la investitură", a menţionat Vasile Bolea.
Totodată, socialiștii solicită ca Înalta Curte să suspende decretul semnat de Sandu până la pronunțarea deciziei.
Potrivit deputatei Platformei “Pentru Moldova”, Marina Tauber, prin această decizie, Maia Sandu crează un precedent de uzurpare a puterii de stat.
"Trebuie să vedem legalitatea acestei decizii. Ieri am spus că, după părerea noastră, doamna Sandu sfidează Legea Supremă, este o bătaie de joc faţă de cetăţeni", a menţionat Tauber.
PUBLIKA.MD aminteşte că Natalia Gavriliţa, care a obţinut zero voturi din partea deputaţilor, a fost înaintată a doua oară pentru funcţia de prim-ministru. Astfel, preşedintele Maia Sandu a refuzat să desemneze candidatura propusă de majoritatea parlamentară formată din PSRM şi Platforma "Pentru Moldova". Sandu şi-a argumentat decizia prin faptul că există dubii în privinţa celor 54 de deputaţi care au semnat pentru Mariana Durleşteanu, insinuând că unii dintre aceştia ar fi fost forţaţi să o susţină, iar alţii ar fi implicaţi în acte de corupţie.