PREMIERUL MIZEAZĂ PE ADOPTAREA URGENTĂ A POLITICII FISCALE PENTRU ANUL 2021
Premierul Ion Chicu și-a exprimat speranța că politica fiscală pentru anul 2021 va fi adoptată până la sfârșitul anului curent. Potrivit agenției INFOTAG, despre aceasta el a anunțat luni, în cadrul unui briefing de presă, după întrevederea săptămânală tradițională cu președintele Igor Dodon și președintele Parlamentului, Zinaida Greceanîi.
Potrivit lui, Guvernul intenționează să aprobe proiectul de politică fiscală și bugetară „fie în data de 30 noiembrie, fie la 1 decembrie”, pentru a le propune „imediat” Parlamentului spre adoptare.
Chicu a subliniat că situația se complică prin faptul că „mulți colegi, atât din Ministerul Finanțelor, cât și din alte instituții, nu se află la locul de muncă din cauza pandemiei COVID-19”. El și-a exprimat speranța că legile vor fi adoptate în ultima lectură până în 20-21 decembrie.
„La formarea bugetului pentru anul viitor, se folosește aceeași abordare ca și în 2020 – investiții masive în infrastructură, plăți sociale serioase. Bugetul fondului rutier se va ridica la aproximativ 1,7 mlrd. lei, finanțarea proiectului „Drumuri bune” va fi la nivelul de 900 mil. de lei. Pentru fondul de mediu sun preconizate 500 mil., care vor fi destinate pentru sistemele de alimentare cu apă și canalizare”, a spus el.
Premierul a subliniat că anul viitor este prevăzută majorarea salariilor pentru toate categoriile din sectorul bugetar.
„Proiectul de politică fiscală, care este deja elaborat, oferă mai mult spațiu de manevrare pentru autoritățile locale, dar, în același timp, Guvernul nu renunță la ideea stabilirii unui prag pentru taxele locale cu scopul de a proteja întreprinderile de unele decizii negândite ale autorităților locale. Se propune, de asemenea, un spectru larg de măsuri pentru susținerea afacerilor și menținerea locurilor de muncă. Statul va subvenționa mai mult de un an impozitul pe salarii la angajarea șomerilor sau a celor care s-au întors din străinătate (pentru aceasta vor fi alocați 300 mil. lei)”, a spus Chicu.
El s-a referit, de asemenea, la situația epidemiologică, menționând că „aceasta rămâne dificilă și continuă să se agraveze, la fel ca și în alte state”. Premierul a îndemnat cetățenii „să rămână vigilenți, să respecte deciziile Comisiei Naţionale Extraordinare de Sănătate Publică și să poarte măști și pe stradă”.