1. Portal de divertisment
  2. Știri
  3. Politică
  4. GUVERNUL A APROBAT CADRUL BUGETAR PE TERMEN MEDIU 2021-2023
10:30 - 29.10.2020
1
0 /5 Stars by
0
0

GUVERNUL A APROBAT CADRUL BUGETAR PE TERMEN MEDIU 2021-2023

GUVERNUL A APROBAT CADRUL BUGETAR PE TERMEN MEDIU 2021-2023

Cabinetul de miniştri a aprobat, în cadrul şedinţei de miercuri, Cadrul bugetar pe termen mediu 2021-2023 (CBTM). Potrivit agenţiei INFOTAG, în cadrul şedinţei s-a menţionat că acesta este documentul principal în baza căruia urmează a fi elaborat bugetul anual.

Vicepremierului Serghei Puşcuţa, a menţionat că în anul curent, CBTM a fost elaborat pe fundalul impactului fără precedent al pandemiei COVID-19 şi calamităţilor naturale asupra economiei mondiale şi naţionale.

"Comparativ cu anii precedenţi, documentul CBTM conţine doar limitele de cheltuieli sectoriale, fără a fi repartizate pe măsuri/acţiuni de politici cu alocări concrete de resurse, acestea urmând să fie prezentate de către autorităţile publice centrale la etapa de prezentare a propunerilor de buget şi discutate în cadrul audierilor bugetare", a explicat Puşcuţa.

CBTM 2021-2023 se bazează pe politici macroeconomice prudente şi pe eforturi de consolidare a guvernanţei şi a instituţiilor. Acesta are la bază bugetul rectificat pentru anul 2020 şi prognoza cadrului macroeconomic din iulie 2020 elaborată de Ministerul Economiei şi Infrastructurii şi coordonat cu Fondul Monetar Internaţional (care ţine cont de scăderea PIB-ului ţării în anul curent cu 4,5% şi o creştere economică de 4,1% în 2021, 4% - în 2022 şi 4,2% - în 2023 - "I.").

Astfel, principalele priorităţi incluse în CBTM vor ghida autorităţile publice în elaborarea propunerilor lor bugetare pentru anul 2021. În conformitate cu aceste priorităţi, autorităţile publice centrale pot include propuneri pentru finalizarea sau raţionalizarea programelor existente pentru a oferi finanţare pentru programele cu prioritate înaltă.

"Autorităţile publice centrale sunt încurajate să eficientizeze cheltuielile prin realocare în cadrul programelor. Atunci când vor elabora propunerile de buget pentru anul 2021 şi estimările pe termen mediu, autorităţile publice centrale trebuie să arate modul în care planul lor bugetar răspunde priorităţilor guvernamentale", a adăugat Puşcuţa.

Priorităţile reformelor economice pe termen mediu derivă din Strategia Naţională de Dezvoltare "Moldova 2030", Programul de activitate al Guvernului, Acordul de Asociere dintre Republica Moldova şi Uniunea Europeană şi angajamentele asumate faţă de partenerii de dezvoltare şi alte documente strategice sectoriale.

Premierul Ion Chicu a menţionat că "relevanţa documentului pentru toţi cei trei ani, dat fiind situaţia actuală, ar trebui tratată cu scepticism", dar a adăugat totuşi că "în baza CBTM este posibilă elaborarea bugetului pentru anul următor".

"În 2021, ne vom concentra din nou pe cheltuielile masive în infrastructură, cheltuielile pentru salarii (+1,8 mlrd. de lei pentru lucrătorii din domeniul sănătăţii). Costul infrastructurii rutiere va rămâne cel puţin la nivelul acestui an", a spus premierul.


Publicat de:Рустам
Для возможности комментировать пройдите .

Știri rubrici

18+ Portal de divertisment www.dosug.md - cel mai bun site cu actualizări zilnice. Totul este cel mai proaspăt: recreere și divertisment pe hartă, pe știri și publicații facturi , filme , anunțuri ...), dating, forum, totul pentru nunti, poze, glume, avem umor online zilnic! Actualizarea permanentă a locurilor de recreere și divertisment știri curente, anunțuri, posturi vacante noi. Efectuați o căutare pe hartă locurile de activitate. Îți place să călătorești? cele mai proaspete excursii. Cu noi Există glume pe videoclipul pe care îl puteți viziona online. Noi facem selecții în cazul în care stelele populare de la Hollywood în fotografie sunt relaxante și distracție, scandaluri de stele, celebrități într-un bikini.
Disclaimer: Toate drepturile de publicitate audio, video, grafice și materialele de text aparțin proprietarilor lor.
© 2011–2025
Top
Așteptați redirecționarea
Așteptați redirecționarea
Mesajul
Продолжая использовать наш сайт, вы даете согласие на обработку файлов cookie, которые обеспечивают правильную работу сайта. Благодаря им мы улучшаем сайт, обслуживание и товары.
Подтверждаю Подробнее