CEC A FĂCUT APEL CĂTRE CONCURENȚII ELECTORALI ȘI ORGANELE DE DREPT SĂ ASIGURE DESFĂȘURAREA UNUI PROCES ELECTORAL CORECT
Comisia Electorală Centrală (CEC) atrage atenția asupra necesității respectării legislației electorale, în special fiind vorba de câteva aspecte – organizarea transportării ilicite a alegătorilor, coruperea alegătorilor, implicarea cultelor religioase în alegeri.
Potrivit agenției INFOTAG cu referire la un comunicat de presă al CEC, Comisia a amintit că la alegerile prezidențiale din 2016, dar și la cele parlamentare din 2019, CEC a recepționat mai multe sesizări cu privire la cazuri de transportare organizată a alegătorilor către secțiile de votare, în special a celor cu domiciliul în localitățile din stânga Nistrului.
În același timp, în hotărârile despre confirmarea rezultatelor alegerilor, Curtea Constituțională (CC) a reținut că „transportul organizat al alegătorilor nu reprezintă, în sine, o încălcare electorală, cu excepția cazului în care se probează faptul că au fost exercitate presiuni necuvenite pentru a influența opțiunea alegătorilor”.
Comisia menționează că, pe de o parte, obligația organelor de drept este de a contracara orice acțiune menită să organizeze/efectueze transportarea ilicită a alegătorilor, iar pe de altă parte, obligația concurenților electorali este de a se abține de la acțiuni care implicit influențează opțiunea alegătorilor și rezultatele alegerilor, „fapt care ar putea servi drept temei pentru anularea rezultatelor și aplicarea sancțiunilor de rigoare, inclusiv a sancțiunii de excludere din cursa electoral”.
„Reiterăm că o gravă încălcare a principiilor alegerilor libere și democratice și a procesului echitabil și transparent al alegerilor, care creează precondiții pentru a pune la îndoială legalitatea și legitimitatea alegerilor și poate influența rezultatele alegerilor, reprezintă coruperea alegătorilor prin care se înțelege oferirea sau darea de bani, bunuri, servicii ori de alte foloase în scopul determinării alegătorului să îşi exercite drepturile electorale într-un anumit mod în cadrul alegerilor”, subliniază CEC.
Comisia a amintit că, potrivit Codului penal, aceste acte se pedepsesc cu amendă în mărime de la 550 la 850 de unități convenționale sau cu închisoare de la un an la 5 ani în cazul persoanelor fizice, iar în cazul persoanelor juridice - cu amendă în mărime de la 4 mii la 6 mii unităţi convenţionale cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate sau cu lichidarea persoanei juridice.
În acest context, Comisia atrage atenția că Codul electoral interzice finanţarea ori susţinerea materială sub orice formă, directă şi/sau indirectă, a activităţii partidelor politice, a campaniilor electorale/ concurenţilor electorali de către organizaţiile religioase.
Curtea a reţinut că „efectuarea agitaţiei electorale şi/sau susţinerea financiară sau materială a concurenţilor electorali, desfăşurarea de acţiuni prin care se încalcă Constituţia R. Moldova constituie temeiuri pentru suspendarea activităţii cultelor religioase şi a părţilor lor componente”.
Astfel, CEC cheamă organele de drept să investigheze prompt toate semnalele primite, inclusiv din spațiul public, concurenții electorali să „sesizeze organele abilitate la timp cu prezentarea dovezilor concludente, observatorii să-și realizeze misiunea nepărtinitor, iar toate organele de stat să le ofere sprijin la documentarea unor asemenea situații”.