STATUL VA GARANTA PÂNĂ LA 80% DIN VALOAREA CREDITELOR ÎTREPRINDERILOR MICI ȘI MIJLOCII
Întreprinderile mici și mijlocii (IMM-uri) din Moldova vor putea, atunci când vor lua împrumuturi, să conteze pe faptul că statul va garanta până la 80% din valoarea acestor credite.
Organizația pentru Dezvoltarea Întreprinderilor Mici și Mijlocii (ODIMM) a declarat pentru INFOTAG că prezentarea acestui nou instrument financiar de garanții pentru companiile afectate de criza pandemică a avut loc ieri în cadrul unui seminar web cu participarea reprezentanților Ministerului Economiei, băncilor și mediului de afaceri.
„Instrumentul financiar implică oferirea IMM-urilor a unui produs garantat în condiții preferențiale, care poate fi utilizat pentru a obține împrumuturi de la băncile comerciale atât pentru completarea fondului de rulment, cât și pentru investiții”, a declarat Lilia Palii, secretar de stat la Ministerul Economiei și Infrastructurii, numind pandemia COVID-19 o provocare fără precedent, ale cărei consecință ar putea fi o scădere a PIB-ului Republicii Moldova în acest an cu 4,5%.
Potrivit acesteia, companiile ce au înregistrat o scădere a venitului din vânzări cu 30% în perioada martie – iunie 2020 comparativ cu perioada similară a anului precedent vor putea solicita credite pentru capital circulant garantate de stat în proporție de până la 80%, cu un comision de garantare zero până la 31.12.2021. Concomitent, companiile ce solicită credite investiționale vor putea beneficia de garanții ce vor acoperi până la 80% din credit cu o valoare de maxim 5 mln. lei.
Mijloacele financiare suplimentar alocate în cuantum de 50 mln. lei, vor fi supuse efectului de multiplicare, astfel pentru Produsul nou elaborat, capacitatea ODIMM de a emite garanții va fi de 150 mln. lei, cu posibilitatea realocării pe măsura consumării plafonului din mijloacele disponibile de la alte produse neutilizate, sau majorarea coeficientului de multiplicare.
Șeful organizației, Iulia Costin, a reamintit că 98% din toate întreprinderile din țară sunt IMM-uri, în care mai mult de 60% dintre lucrători sunt angajați și a invitat antreprenorii să utilizeze noul instrument financiar.
Dosar INFOTAG: ODIMM, prin Fondul de garantare a creditelor pentru întreprinderile mici și mijlocii, a oferit 429 garanții financiare pentru mai mult de 168 milioane lei, care au asigurat emiterea de împrumuturi pentru 492 milioane lei și au contribuit la investiții în economie de peste 714 milioane lei.