INFRASTRUCTURA DE AFACERI ÎN SUDUL MOLDOVEI VA FI EXTINSĂ ŞI MODERNIZATĂ
Ministerul Economiei va oferi sprijinul necesar în implementarea proiectelor strategice în sudul Moldovei. Acest lucru au fost discutate de Ministrul Economiei şi Infrastructurii, Sergiu Railean, în cadrul unei întrevederi cu başcanul UTA Găgăuzia, Irina Vlah, preşedintele Consiliului de Administraţie al SA "Moldovagaz", Vadim Ceban, şi administratorul principal al ZAL "Valkaneş", Mihail Şalvir.
Potrivit agenţiei INFOTAG cu referire la surse din cadrul ministerului, s-a pus accent oportunităţile de dezvoltare a infrastructurii subzonei din Ceadâr-Lunga a Zonei Antreprenoriatului Liber "Valkaneş", precum construcţia unei centrale electrice la sudul ţări.
Vorbind despre atragerea noilor investitori în ZAL "Valkaneş", Mihail Şalvir a menţionat despre necesitatea extinderii şi dezvoltării infrastructurii subzonei din Ceadâr-Lunga. În context, Irina Vlah a venit cu iniţiativa de construcţie a unei conducte de gaze, astfel ca investitorii să fie asiguraţi cu gaze naturale.
părţile au vorbit despre construcţia unei centrale electrice în Ceadâr-Lunga, care ar contribui la atingerea obiectivelor stabilite în Strategia Energetică a Republicii Moldova, dezvoltarea industrială în regiunea de sud a ţării.
Ministrul Sergiu Railean a declarat că modernizarea infrastructurii Zonelor Economice Libere şi a subzonelor este imperativă, deoarece va oferi condiţii atractive pentru investiţii şi noi locuri de muncă.
Dosar INFOTAG: ZAL "Valkaneş" are 25 de rezidenţi. Principalii investitori sunt din Turcia, Ucraina, Spania, Moldova şi Rusia. Volumul total al investiţiilor rezidenţilor este de 24.13 milioane de dolari SUA. În zonă au fost deschise peste 1500 locuri de muncă.