1. Portal de divertisment
  2. Știri
  3. Politică
  4. Primii pretendenți la funcţia de preşedinte al ţării au depus la CEC actele pentru colectarea semnăturilor
16:40 - 01.09.2020
1
0 /5 Stars by
0
0

Primii pretendenți la funcţia de preşedinte al ţării au depus la CEC actele pentru colectarea semnăturilor

Primii pretendenți la funcţia de preşedinte al ţării au depus la CEC actele pentru colectarea semnăturilorPrimii pretendenți la funcţia de preşedinte al ţării au depus la CEC actele pentru colectarea semnăturilor

Pretendenții la cea mai înaltă funcție în stat își pot înregistra, de marţi, la CEC grupurile de inițiativă care vor colecta semnăturile în susținerea candidaturilor.

Deși cererile vor fi recepționate până în data de 11 septembrie, unii s-au grăbit să le depună chiar în prima zi.

Primul care a venit la Comisia Electorală Centrală a fost Tudor Deliu, candidatul din partea Partidului Liberal-Democrat din Moldova.

"Ca orice om normal clar că am emoţii. Nu poate un om să nu aibă emoţii mai ales când se avântă într-un aşa un proces, destul de important atât pentru el, cât şi pentru Republica Moldova.", a comunicat pretendentul la funcţia de preşedinte al ţării, Tudor Deliu.

Mai relaxat a fost liderul formațiunii "Partidul Nostru", Renato Usatîi.

"Sper să avem o campanie curată, sper să avem candidaţii, indiferent de culorile politice, să se respecte unii pe alţii. Dacă cineva îşi va permite, măcar prin somn, vreo ilegalitate sau vreun abuz în adresa noastră, o să o primească şi o să o primească foarte dur, aşa că toţi să fie conştienţi.", a afirmat pretendentul la funcţia de preşedinte al ţării, Renato Usatîi.

Şi liderul Partidului Platforma DA, Andrei Năstase, a venit, însoţit de colegii săi, să se înregistreze la CEC.

"Este o responsabilitate enormă faţă de această ţară, faţă de oamenii ei şi, bineînţeles, faţă de toţi colegii mei cu care, în 2015, am început o luptă acerbă cu răutatea, cu nedreptatea, cu corupţia, cu sărăcia.", a menționat pretendentul la funcţia de preşedinte al ţării, Andrei Năstase.

Comisia Electorală Centrală are la dispoziție trei zile pentru a lua o decizie în privinţa înregistrării unui grup de inițiativă. Ulterior, pretendenții la fotoliul de președinte urmează să colecteze între 15 şi 25 de mii de semnături, din cel puţin jumătate din numărul unităţilor administrativ-teritoriale de nivelul doi.

Potrivit CEC, pe conturile destinate grupurilor de iniţiativă înregistrate pot fi virate mijloace financiare, dar să nu depăşească suma de 994 250 de lei.

Tot marţi, CEC a înregistrat Blocul Electoral UNIREA, constituit din Partidul Liberal, Partidul Național Liberal, Partidul Popular Românesc și Uniunea Salvaţi Basarabia. Acesta va avea un candidat la prezidenţiale.

Campania electorală va începe în data de 2 octombrie, iar scrutinul este programat pentru 1 noiembrie.


Publicat de:Наталья
Для возможности комментировать пройдите .

Știri rubrici

18+ Portal de divertisment www.dosug.md - cel mai bun site cu actualizări zilnice. Totul este cel mai proaspăt: recreere și divertisment pe hartă, pe știri și publicații facturi , filme , anunțuri ...), dating, forum, totul pentru nunti, poze, glume, avem umor online zilnic! Actualizarea permanentă a locurilor de recreere și divertisment știri curente, anunțuri, posturi vacante noi. Efectuați o căutare pe hartă locurile de activitate. Îți place să călătorești? cele mai proaspete excursii. Cu noi Există glume pe videoclipul pe care îl puteți viziona online. Noi facem selecții în cazul în care stelele populare de la Hollywood în fotografie sunt relaxante și distracție, scandaluri de stele, celebrități într-un bikini.
Disclaimer: Toate drepturile de publicitate audio, video, grafice și materialele de text aparțin proprietarilor lor.
© 2011–2025
Top
Așteptați redirecționarea
Așteptați redirecționarea
Mesajul
Продолжая использовать наш сайт, вы даете согласие на обработку файлов cookie, которые обеспечивают правильную работу сайта. Благодаря им мы улучшаем сайт, обслуживание и товары.
Подтверждаю Подробнее