CONDUCEREA MOLDOVEI A DEPUS FLORI LA MEMORIAL, CU PRILEJUL CELEI DE-A 76-A ANIVERSĂRE DE LA ELIBERAREA DE FASCISM
Cu ocazia împlinirii a 76 de ani de la eliberarea de fascism, conducerea Moldovei a depus flori la focul veşnic de la Memorialul Eternității din centrul Chișinăului. Potrivit agenţiei INFOTAG, la ceremonie au participat președintele Igor Dodon, președintele Parlamentului Zinaida Greceanîi și premierul Ion Chicu.
„Pe 24 august 1944, trupele sovietice au obținut victorie în Operaţiunea Iaşi-Chişinău şi au eliberat definitiv, după trei ani de ocupație fascistă, teritoriul RSS Moldoveneşti. În această zi, sute de mii de soldați și ofițeri ne-au redat libertatea Patriei. Operaţiunea Iaşi-Chişinău este cunoscută ca una dintre cele mai mari şi mai crâncene operaţiuni militare din anii celui de-al Doilea Război Mondial. Este de datoria noastră sfântă ca în fiecare an să evocăm împreună una dintre cele mai glorioase pagini ale istoriei noastre și să exprimăm nesfârșită recunoștință eliberatorilor, veteranilor și ostașilor care au căzut în această operațiune” – a scris Dodon pe pagina sa de facebook.
„Vom păstra mereu vie amintirea sacrificiului eroilor noștri care au plătit cu propria viaţă pentru eliberarea țării noastre”, a spus Dodon.
„24 august este o zi specială pentru poporul nostru. Această dată importantă din istoria țării noastre simbolizează eliberarea Moldovei de ocupația fascistă. Celebra operațiune Iaşi-Chişinău a forțat inamicul să părăsească acest teritoriu. Victoria a fost câștigată cu prețul vieții a mii de soldați sovietici. De aceea, noi, urmașii învingătorilor, trebuie să ne amintim de fapta eroică a eliberatorilor. Datoria noastră este să facem tot ce ne stă în puteri pentru a transmite această amintire generațiilor viitoare”, a subliniat Dodon.
El a amintit că în ajun, mai mult de 200 de mașini au participat la un miting în cinstea celei de-a 76-a aniversări a eliberării Moldovei de sub fascism.
"Coloana Regimentului Nemuritor a condus de-a lungul străzilor principale din Chișinău și a mers la complexul Memorial „Capul de pod Şerpeni", unde am onorat memoria a zeci de mii de moldoveni care au murit în timpul Marelui Război Patriotic", a spus Dodon.