GUVERNUL A DAT AVIZ NEGATIV PROIECTULUI DE LEGE PRIVIND VACANȚELE FISCALE PENTRU UNII AGENȚI ECONOMICI…
Miercuri, guvernul a dat aviz negativ proiectului de lege al Platformei DA privind acordarea vacanțelor fiscale până la 31 decembrie 2020 agenților economici care și-au suspendat activitățile în timpul stării de urgență, precum și întreprinderilor agricole afectate de calamitățile naturale.
Potrivit agenției INFOTAG, guvernul constată cu această ocazie că „neplata taxelor locale ca urmare a „vacanțelor fiscale” va cauza prejudicii grave bugetelor locale, ale căror principală sursă de venit sunt acestea”, iar scutirea de plăți sociale „va afecta întregul sistem, valoarea plăților de asigurări sociale la care au dreptul angajații subiecților „vacanțelor fiscale” în cazul apriției riscurilor asigurate ”.
„Unul dintre principiile pe care se bazează sistemul de impozite și taxe este principiul justiției, care presupune un tratament egal al persoanelor fizice și juridice care operează în aceleași condiții. Iar neplata datoriilor va crea inegalitate în raport cu alți agenți economici care nu intră sub umbrela „vacanțelor fiscale”, consideră guvernul.
De asemenea, se menționează că proiectul de lege „nu prevede analiza posibilelor consecințe asupra bugetului”, ceea ce contravine legii.
„O scădere semnificativă a veniturilor bugetare, ca urmare a implementării măsurilor propuse, în absența surselor de acoperire creează riscuri inevitabile de destabilizare a întregului sistem al finanțelor publice și, în consecință, a sistemului financiar al țării”, se arată în concluzie.
Prim-ministrul Ion Chicu a numit inițiativa respectivă „un alt proiect populist, fără temei, care nu ține cont de consecințele asupra bugetului”, menționând că „deputații continuă să propună idei utopice, care implică mai ales distrugerea statului, mai degrabă decât sprijinul cetățenilor și al agenților economici”.