PRO MOLDOVA: Gaţcan a fost obligat să-şi depună mandatul. PSRM nu răspunde acuzaţiilor (AUDIO)
Partidul PRO MOLDOVA a anunţat că deputatul Ștefan Gațcan a depus în această dimineaţă o plângere la Procuratura Generală în care reclamă hărțuirea, intimidarea și șantajul la care a fost supus la 30 iunie din partea unui grup de deputați PSRM.
”Astăzi, prezent la Parlament pentru a participa la ședința Comisiei protecție socială, familie și sănătate, Ștefan Gațcan a fost sechestrat de un grup de deputați socialiști și obligat să semneze cererea de demisie. Din imaginea apărută în public, se vede clar că dl. Gațcan nu are în fața sa nici o cerere, spre deosebire de colegul său Vasile Bolea”, se arată în comunicatul PRO-MOLDOVA.
Contactată de PUBLIKA.MD, purtătoarea de cuvânt a Procuraturii Generale, Maria Vieru, a declarat că în Cancelaria instituţiei nu a fost înregistrat astăzi nicio plângere din partea deputatului Ştefan Gaţcan.
Vasile Bolea a refuzat să comenteze afirmaţiile celor de la PRO MOLDOVA.
Reprezentanţii PRO MOLDOVA mai spun că cererea prin care Ştefan Gaţcan şi-ar fi depus mandatul nu a fost scrisă de acesta şi are numărul de ieşire antedatat demersului de ieri prin care Gaţcan a anunţat că părăseşte fracţiunea PSRM şi aderă la PRO MOLDOVA.
„Un detaliu care face dovada că cererea nu a fost scrisă de dl. Gațcan este numărul de ieșire a demersului (cifra 4) care este anterior cererii de părăsire a fracțiunii PSRM și aderare la PRO MOLDOVA (cifra 8) și a plângerii adresate Procurorului General (cifra 9). Locul aflării deputatului Gațcan este necunoscut deocamdată”, se mai arată în comunicatul PRO-MOLDOVA.
I-am contactat insistent atât pe Corneliul Furculiţă, şeful fracţiunii PSRM, cât şi pe Vlad Batrâncea pentru o reacţie, dar nu au răspuns la telefon.
În acelaşi comunicat, PRO MOLDOVA își exprimă îngrijorarea față de soarta deputatului Ștefan Gațcan și cheamă comunitatea internațională și societatea civilă din Republica Moldova să ia atitudine și să nu permită subminarea democrației și compromiterea totală a statului de drept.
Am încercat să luăm legătura cu deputatul Ştefan Gaţcan, dar acesta are telefonul deconectat.

Publicat de:Ольга