PREŞEDINTELE MOLDOVEI ŞI ŞEFUL MISIUNII OSCE S-AU PRONUNŢAT PENTRU CONSOLIDAREA MĂSURILOR DE ÎNCREDERE ÎNTRE CELE DOUĂ MALURI ALE NISTRULUI
Preşedintele Igor Dodon şi şeful Misiunii OSCE în Moldova, Claus Neukirch, s-au pronunţat pentru continuarea eforturilor de consolidare a măsurilor de încredere între cele două maluri ale Nistrului. Potrivit agenţiei INFOTAG, despre aceasta a comunicat şeful statului pe pagina sa de facebook după întrevederea de luni.
"Subiectul principal pe care l-am discutat a fost situația actuală privind reglementarea transnistreană, în special măsurile de consolidare a încrederii dintre cele două maluri ale Nistrului. Am fost unanimi în opinia că toți participanții la procesul de negocieri trebuie să iîntreprindă și în continuare acțiuni conjugate pentru a contribui la realizarea înțelegerilor obținute, orientate spre consolidarea încrederii dintre cele două maluri ale Nistrului", a menţionat Dodon.
Potrivit lui, şeful Misiunii OSCE a salutat succesele obținute în acțiunile de îndeplinire a pachetului "Berlin-plus", precum și "eforturile comune ale conducerii Republicii Moldova, îndreptate spre avansare în procesul de reglementare".
Dodon a spus că "a mai fost abordat subiectul privind organizarea unei întrevederi a Președintelui țării cu liderul administrației de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski, care ar putea avea loc la finele lunii iulie, începutul lunii august curent".
"Pe finalul discuției, l-am asigurat pe domnul Claus Neukirch de intenția fermă a conducerii Moldovei de a apăra interesele, drepturile și libertățile cetățenilor Moldovei de pe ambele maluri ale Nistrului și am reiterat interesul personal de a activiza colaborarea cu OSCE", a subliniat Dodon.

