EXPERT: PRODUCŢIA AGROALIMENTARĂ A MOLDOVEI AR PUTEA FI FOARTE SOLICITATĂ PE PIAŢA CHINEI
Producţia agroalimentară a Moldovei ar putea fi foarte solicitată pe piaţa Chinei. Despre aceasta a menţionat partenerul "Gateway&Partners", Andrei Crigan, miercuri, în cadrul unei prezentări în cadrul programului Export Morning.
Potrivit agenţiei INFOTAG, el a menţionat că "economia chineză este cu mult mai mare decât economia Moldovei, de aceea este capabilă să absoarbă toată producţia fabricată în Moldova".
"În top 20 al principalelor categorii de mărfuri importate în China domină schemele integrale electronice şi componentele acestora, precum şi ţiţeiul. Noi exportăm două categorii de produse incluse în această listă. Este vorba de preparate terapeutice şi soia, care este singurul produs alimentar din această listă. Valoarea importurilor acesteia în China constituie $35,4 mlrd.", a spus expertul.
Potrivit lui, în pofida faptului că produsele alimentare nu sunt incluse în listă, China este al doilea importator de produse alimentare din lume, prin urmare, producţia agroalimentară moldovenească ar putea fi foarte solicitată.
El a menţionat, de asemenea, că Moldova exportă în China o listă limitată de mărfuri, 20 dintre care reprezintă 97,7% din toate tipurile de produse exportate de Moldova către China.