TRIBUNALUL FEDERAL AL SUA A RESPINS CEREREA LUI VLADIMIR PLAHOTNIUC DE A I SE ACORDA AZIL POLITIC – PRESA
Tribunalul federal al SUA a respins cererea lui oligarhului moldovean Vladimir Plahotniuc de a i se acorda azil politic. Potrivit agenţiei INFOTAG, despre aceasta informează Radio Europa Liberă.
Ședința de judecată a avut loc vineri, la New York. Plahotniuc a contestat decizia secretarului de stat Mike Pompeo de a-l include în lista de sancțiuni a SUA, precum și a solicitat azil politic pentru că „este persecutat în patria sa”. Instanța a respins demersul lui Plahotniuc. Acum el poate fi extrădat în patrie, la cererea autorităților moldovenești.
Vineri, Procuratura Generală a Moldovei a anunțat că a început să pregătească documentele pentru a solicita extrădarea oligarhului moldovean care a fugit în SUA. Acest lucru s-a întâmplat după ce, vineri, Curtea de Apel Chișinău a respins cererea avocaților lui Vladimir Plahotniuc, menținând decizia instanței de judecată privind arestarea în lipsă a lui Plahotniuc pentru o perioadă de 30 de zile.
„Această decizie a fost luată după ce examinarea recursului învinuitului fusese stabilită inițial pentru data de 28 mai curent, însă a fost amânată de cinci ori, la cererea avocaților acestuia. Procuratura urmează să expedieze autorităților SUA toate materialele ce-l vizează pe Vladimir Plahotniuc, în vederea extrădării acestuia”, se arată într-un comunicat al Procuraturii Generale.