MAJORITATEA PARLAMENTARĂ VA SUSŢINE ÎN CONTINUARE GUVERNUL ION CHICU
Majoritatea parlamentară va susţine în continuare Guvernul ales în noiembrie 2019, în ciuda încercărilor de destabilizare a situației din țară.
Potrivit agenţiei INFOTAG cu referire la comunicatele PSRM şi PDM, ambele partide au discutat ieșirea din starea de urgență, anularea restricțiilor, precum și ultimele schimbări pe scena politică.
În opinia lor, Guvernul Ion Chicu își respectă, în mare parte, angajamentele luate, iar în condiţiile crizei provocate de pandemia de coronavirus, destabilizarea situației la nivel politic, este nocivă și contraproductivă.
Totodată, majoritatea parlamentară își exprimă nedumerirea față de acțiunile și declarațiile anumitor actori politici care „au crescut politic pe subiectul furtului miliardului și corupției, iar astăzi nu văd nicio problemă în a se alia cu cei care au stat în spatele acestor fărădelegi, criticate inclusiv de partenerii noștri de dezvoltare”.
În cadrul întrevederii, majoritatea parlamentară a fost informată despre intenția Guvernului de renegociere a acordului de creditare cu Federația Rusă. Deputații au scos în evidență necesitatea identificării unor noi surse de finanțare. În acest sens, au fost discutate progresele pe condiționalitățile impuse de Uniunea Europeană pentru acordarea tranșei a doua din asistența macrofinanciară.
Potrivit comunicatului, părțile au reiterat disponibilitatea de a le îndeplini în regim prioritar.