PSRM ÎŞI REITEREAZĂ SPRIJINUL PENTRU GUVERNUL CHICU, DAR ESTE PREGĂTIT ŞI PENTRU ALEGERI ANTICIPATE
Partidul Socialiştilor (PSRM) îşi reiterează sprijinul pentru Guvernul condus de Ion Chicu, dar este pregătit şi pentru alegeri parlamentare anticipate.
Potrivit agenţiei INFOTAG, într-o declaraţie a partidului de menţionează că "în urma ultimelor evenimente din politica ţării, Republica Moldova este sub asediu din partea unei grupări oligarhice, iar cei care au furat miliardele din sistemul bancar şi din bugetul ţării, cei care au furat aeroportul şi alte proprietăţi ale statului, cei care au capturat Moldova, până acum un an, doresc să se revanşeze şi să recapete controlul asupra ţării".
În opinia socialiştilor, mai multe decizii ale Curţii Constituţionale, inclusiv cea prin care a fost anulat creditul rusesc în valoare de 200 mil. euro, "fac parte din strategia oligarhilor fugari, care vor să subjuge ţara din nou, iar din acelaşi arsenal fac parte şi plecările din majoritatea guvernamentală (de la PDM - "I.").
"PSRM îşi reiterează sprijinul pentru Guvernul Chicu, cu scopul de a găsi, alături de şeful statului Igor Dodon, soluţii pentru a finanţa toate programele sociale şi de investiţii în medicină, agricultură, drumuri, apeducte etc. Ne vom opune intenţiei oligarhilor de a arunca ţara în haos", se arată în declaraţie.
Formaţiunea "nu va accepta o majoritate croită din transfugi, aşa cum practică oligarhii, cumpărând deputaţi, precum cartofii la piaţă".
"Nu vom accepta, sub nicio formă, o majoritate cu deputaţii de talia lui Candu şi Şor, exponenţii direcţi ai grupării oligarhice, care au furat şi au sărăcit Moldova", subliniază socialiştii.