1. Portal de divertisment
  2. Știri
  3. Politică
  4. DECIZIA CC PRIVIND ANULAREA CREDITULUI RUSESC ESTE O LOVITURĂ DURĂ APLICATĂ CETĂŢENILOR – IGOR DODON
12:30 - 08.05.2020
76
0 /5 Stars by
0
0

DECIZIA CC PRIVIND ANULAREA CREDITULUI RUSESC ESTE O LOVITURĂ DURĂ APLICATĂ CETĂŢENILOR – IGOR DODON

DECIZIA CC PRIVIND ANULAREA CREDITULUI RUSESC ESTE O LOVITURĂ DURĂ APLICATĂ CETĂŢENILOR – IGOR DODON

Preşedintele Igor Dodon a declarat că decizia Curții Constituționale (CC) privind anularea creditului oferit de Rusia este o lovitură dură aplicată cetăţenilor care așteptau ajutor. Potrivit agenţiei INFOTAG, despre aceasta el a scris pe pagina sa de facebook la câteva minute după ce Curtea şi-a anunţat decizia.

„Decizia Curții Constituționale de a suspenda suportul financiar pe care Republica Moldova urma să-l primească din Federația Rusă este o lovitură dură aplicată milioanelor de moldoveni care așteptau ajutor din acești bani. Partidele de opoziție împreună cu cele oligarhice care au contestat acest suport financiar la CC au obținut astăzi o hotărâre cinică, împotriva propriilor cetățeni, în încercarea lor de a-i lăsa fără bani, de a nu permite statului să-i ajute”, a menţionat Preşedintele.

Potrivit lui, „această decizie politizată afectează în mod direct salariații, pensionarii, sistemul medical, mediul de afaceri, întreaga economie, care avea acum nevoie de resurse financiare pentru a ieși din criza în care se află după această lungă perioadă de pandemie. Banii suspendați astăzi de CC trebuiau deja să fie în economie, să ajungă la oameni”.

De asemenea, el a calificat decizia CC drept „o lovitură politică gravă”, aplicată „în circumstanțe îngrijorătoare pentru securitatea economică a țării”.

„Declar că vom face tot posibilul pentru a identifica soluții de sprijin pentru cetățeni și pentru a menține stabilitatea și funcționarea deplină a statului. Împreună cu Guvernul și colegii din Parlament vom veni în scurt timp cu decizii prin care să depășim criza provocată de grupările politice iresponsabile din opoziție. Oamenii nu trebuie să sufere de pe urma intrigilor unor politicieni, de aceea, vom face tot ce este necesar ca sprijinul financiar din Federația Rusă, blocat astăzi prin decizie politizată de Curtea Constituțională, să poată ajunge la cei care au nevoie mai mult ca oricând de ajutor”, a subliniat Dodon.

El „constată cu îngrijorare că judecătorii CC care au susținut anularea sprijinului financiar din Federația Rusă au demonstrat că susțin interesele clanurilor politice, nu interesele și nevoile cetățenilor”.

„Avem acum un semnal foarte clar și dovada că scopul schimbărilor recente din această instituție a fost politizarea instituției fundamentale a statului și transformarea ei într-un instrument de luptă politică”, susţine Preşedintele.

Potrivit lui, CC a creat „un precedent extrem de periculos pentru acordurile internaționale pe care Republica Moldova le-a semnat sau le va semna, inclusiv acorduri politice”.

„După această decizie, este foarte posibil ca puțini să fie cei care vor mai dori să aibă relații contractuale cu țara noastră în condițiile în care însăși instituția fundamentală a statului acționează sub influența unor politicieni. Cei care au inițiat această procedura la CC şi i-au lăsat pe moldoveni fără bani urmează să răspundă în fața cetățenilor”, a declarat şeful statului, subliniind că se referă la gruparea de politicieni, partide și interese conduse de Maia Sandu, Ilan Șor, Andrei Năstase și Adrian Candu.


Publicat de:Алексей
Для возможности комментировать пройдите .

Știri rubrici

18+ Portal de divertisment www.dosug.md - cel mai bun site cu actualizări zilnice. Totul este cel mai proaspăt: recreere și divertisment pe hartă, pe știri și publicații facturi , filme , anunțuri ...), dating, forum, totul pentru nunti, poze, glume, avem umor online zilnic! Actualizarea permanentă a locurilor de recreere și divertisment știri curente, anunțuri, posturi vacante noi. Efectuați o căutare pe hartă locurile de activitate. Îți place să călătorești? cele mai proaspete excursii. Cu noi Există glume pe videoclipul pe care îl puteți viziona online. Noi facem selecții în cazul în care stelele populare de la Hollywood în fotografie sunt relaxante și distracție, scandaluri de stele, celebrități într-un bikini.
Disclaimer: Toate drepturile de publicitate audio, video, grafice și materialele de text aparțin proprietarilor lor.
© 2011–2025
Top
Așteptați redirecționarea
Așteptați redirecționarea
Mesajul
Продолжая использовать наш сайт, вы даете согласие на обработку файлов cookie, которые обеспечивают правильную работу сайта. Благодаря им мы улучшаем сайт, обслуживание и товары.
Подтверждаю Подробнее