IGOR DODON NU EXCLUDE CĂ AR PUTEA PARTICIPA LA ALEGERILE PREZIDENŢIALE DIN ACEASTĂ TOAMNĂ
Actualul Președinte al Republicii Moldova, Igor Dodon, nu exclude că ar putea participa la alegerile prezidențiale din republică din această toamnă.
Potrivit agenţiei INFOTAG, într-un interviu acordat agenţiei TASS, el a spus că cei trei ani și jumătate de președinție nu au fost ușori.
„Cred că unul dintre meritele principale este că am scăpat de regimul oligarhic. Un rezultat important a fost că noi am început să promovăm o politică externă echilibrată. Chiar și pe fondul acordurilor pe care le avem semnate cu Uniunea Europeană, am reușit să obținem statut de observator în Uniunea Economică Eurasiatică”, a spus Președintele.
Igor Dodon consideră că Moldova are nevoie de consolidarea societății, unde, deocamdată, există dezbinare. El spune că republica trebuie să aibă „mai multe rezultate referitoare la reglementarea transnistreană”.
„Cred că Republica Moldova va fi un stat în general mai puternic, dacă rezolvăm această problemă, dacă ne unim. Pentru această cauză, merită să particip încă o dată la alegerile prezidențiale și să câștig pentru a merge în această direcție”, a spus Dodon.
El a amintit că alegerile în Moldova sunt programate pentru perioada 23 octombrie – 23 noiembrie.
„Încă nu am luat o decizie oficială (cu privire la participarea la alegerile prezidențiale), mai este timp. Principala noastră sarcină acum este de a face față pandemiei și de a face față crizei economice. Iar mai aproape de alegeri ne vom decide”, a spus el.