UE A OFERIT ASISTENȚĂ PENTRU COMBATEREA PANDEMIEI COVID-19 RAIOANELOR CAHUL ŞI UNGHENI
Uniunea Europeană (UE) susține măsurile urgente pentru prevenirea și controlul răspândirii COVID-19 în 90 de comunități locale din Republica Moldova.
Potrivit agenției INFOTAG cu referire la site-ul Vecinătăţii Estice, în acest scop, în raioanele Ungheni și Cahul vor fi distribuite peste 23 mii de măști de protecție, 20 de mii de botoşeii de unică folosinţă, 1,4 mii de halate, 80 de termometre cu infraroșu fără contact, două mijloace de diagnostic și monitorizare a afecțiunilor pulmonare pentru spirometrie, electrocardiografe portabile, autoclave și 9 mii litri de dezinfectanți. În plus, UE va oferi asistență mai multor instituții medicale situate de ambele părți ale Nistrului.
Echipamentele vor contribui la protejarea persoanelor, care lucrează în prima linie (personalul medical și autoritățile locale). Echipamente de protecție personală vor fi, de asemenea, oferite voluntarilor locali și grupurilor vulnerabile.
Această asistență, în valoare de 100 de mii de euro, a fost oferită în cadrul programelor finanțate de UE „EU4Moldova: regiuni-cheie” și „Măsuri de consolidare a încrederii” implementate în Republica Moldova de Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD).
„Uniunea Europeană sprijină Moldova în lupta împotriva COVID-19. Aceasta este o problemă de solidaritate locală, regională și globală, întrucât de sine stătător o țară nu poate rezolva asemenea probleme. Acest pachet de sprijin se adaugă la asistența pe care UE o va oferi întregii regiuni a Parteneriatului Estic. Împreună suntem mai puternici”, a declarat șeful Delegației UE în Republica Moldova, Peter Mikhalko.