PARLAMENTUL DISCUTĂ SUBIECTUL RATIFICĂRII ACORDULUI PRIVIND CREDITUL RUSESC ÎN VALOARE DE 200 MIL. EURO
Parlamentul Moldovei discută joi subiectul ratificării acordului privind acordarea creditului rusesc în valoare de 200 mil. euro. Potrivit agenţiei INFOTAG, pe ordinea de zi este inclus şi subiectul ratificării acordului de împrumut în sumă de $235 mil. de la FMI, proiectul de lege de modificare a legii bugetului de stat, precum şi măsurile Guvernului de susţinere a populaţiei şi agenţilor economici în perioada de criză.
Reprezentanții opoziției au cerut excluderea subiectului de pe ordinea de zi, deoarece acesta „contravine intereselor naționale ale Moldovei”.
„Îndemn deputații să fie rezonabili. Acordul de împrumut cu Rusia conține prevederi controversate, care ar putea avea consecințe dezastruoase pentru țară. Rugăm ca acest subiect să fie exclus din discuții”, a declarat liderul fracțiunii Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), Igor Grosu.
Deputații grupului parlamentar „Pro Moldova”, la fel, au cerut ca subiectul privind ratificarea acordului de împrumut cu Rusia să fie exclus de pe ordinea de zi.
„În această dimineață am contestat acordul la Curtea Constituțională. Potrivit legislației, Parlamentul nu are dreptul să examineze ratificarea acordurilor internaționale care sunt contestate la Curtea Constituțională înainte de pronunţarea hotărârii instanţei”, a spus deputatul Sergiu Sîrbu.
Cu toate acestea, coaliția de guvernământ, formată de Partidul Socialiștilor și Partidul Democrat, a respins cererile opoziției. De asemenea, au fost respinse propunerile de a-i invita în Parlament pe ministrului Economiei și ministrul Afacerilor Externe pentru a oferi detalii despre discutarea acordului semnat cu Rusia.
La solicitarea fracţiunii PAS, Parlamentul a luat o pauză pentru consultări.
Disputele din parlamentul moldovean ţin de articolul 7, punctul 2 din acordul de împrumut cu Federația Rusă, care prevede: „Orice datorie restantă a oricărei entităţi din Moldova către guvernul rus sau instituţii ale guvernului rus, unde există „acordul părţii moldoveneşti”, devin automat parte a acestui contract”.