INSTITUTUL NAŢIONAL DE CERCETĂRI ECONOMICE PROGNOZEAZĂ O SCĂDERE A PIB-ULUI MOLDOVEI CU 4%
Institutul Naţional de Cercetări Economice (INCE) prognozează pentru anul 2020 o scădere a PIB-ului Moldovei cu 4%, de la 210 mlrd. lei la 196 mlrd. lei în expresie nominală.
Potrivit agenţiei INFOTAG cu referire la INCE, această prognoză a fost realizată în baza „situaţiei socio-economice, ţinându-se cont de impactul pandemiei asupra evoluției economiei naționale și a unor posibile devieri de la normalitate care ar putea avea loc”.
„Prognoza efectuată vorbește despre înrăutățirea situației economice în țară, evoluțiile recente, atât pe plan național, cât și la nivel global indicând asupra amplificării dinamicii negative. Din această cauză, în 2020 nu este exclus să avem o recesiune și mai mare decât cea prognozată”, menţionează experţii.
În opinia lor, rezultatele anului 2019 „au fost negativ influenţate de nivelul sporit de incertitudine în rândul oamenilor de afaceri în legătură cu situaţia politico-economică tensionată din ţară, care a complicat procesul normal al creditării businessului, extinderii implementării investiţiilor private autohtone şi, mai ales, a celor străine”.
Experţii susţin că „capacitatea economiei naționale de a se relansa depinde de mulți factori, inclusiv de capacitatea guvernării de a gestiona situația, dar și a populației RM de a acționa corect”.
După cum a informat anterior INFOTAG, autoritățile Moldovei au anunţat anterior că, în cel mai bun caz, economia națională din acest an se va confrunta cu o scădere de 3% sau chiar 5%.