GUVERNUL A APROBAT AMENDAMENTELE LA LEGEA BUGETULUI DE STAT PENTRU ANUL 2020 CU UN DEFICIT DE 16,2 MLRD. DE LEI
Guvernul a aprobat, în ședința de vineri, proiectul de modificare a Legii bugetului de stat pentru anul 2020, majorând deficitul bugetar până la 16,2 mlrd. de lei ($900 mil.).
Potrivit agenției INFOTAG, vicepremierul Serghei Pușcuța a menționat că necesitatea modificărilor a fost dictată de efectele economice ale măsurilor de administrare a pandemiei COVID–19, necesitățile sporite ale sistemului de sănătate publică, măsurile urgente de susținere a sectorului real și a populației.
Potrivit lui, conform prognozei, PIB-ul se va diminua cu 3%, exporturile cu 3,8%, iar importurile cu 7,6%. În același timp, fondul total de salarii se va majora ușor cu circa 2,6%.
„La aprobarea bugetului de stat pentru anul curent a fost luat în calcul PIB-ul nominal în valoare de 228 mlrd. de lei, în timp ce în proiectul de ajustare bugetară se ia în considerare suma de 212 mlrd. de lei”, a spus ministrul.
El a menționat că veniturile bugetului național vor constitui 61,7 mlrd. de lei (cu 7,5 mlrd. lei sau 11% mai puțin decât în bugetul curent), cheltuielile vor depăși 77,9 mlrd. de lei (+1,3 mlrd. de lei sau 1,6%), iar deficitul bugetar în anul 2020 se va ridica la 16,2 mlrd. lei, sau 7,6% față de estimările preconizate anterior de circa 3,5%.
„Norma generală prevăzută de legislația privind finanțele publice și responsabilitatea fiscală nu a fost respectată. Cu toate acestea, o abatere de la regula generală în situații de urgență este permisă în cazul unei amenințări la adresa securității naționale”, a subliniat Serghei Pușcuța.
El a mai spus că comparativ cu bugetul aprobat pentru anul 2020, se estimează o reducere a veniturilor bugetului de stat cu 6,3 mlrd. lei sau 14,3% și vor constitui 37,8 mlrd. lei, în special din contul diminuării impozitelor și taxelor precum și intrărilor din granturi. Totodată, încasările din alte venituri se majorează cu 157,6 mil. lei, sau cu circa 8,8% din contul includerii a 50% din profitul net al Băncii Naționale a Moldovei, obținut în anul 2019, precum și unor surse noi de venituri pentru Fondul de susținere socială a populației. De asemenea, cheltuielile bugetului de stat se propun spre majorare cu 2,2 mlrd. lei sau cu circa 1,6% față de aprobat, și vor constitui 53,8 mlrd. lei.
Modificările operate la partea de venituri, cheltuieli și sursele de finanțare a bugetului de stat s-au soldat cu majorarea deficitului aprobat a bugetului de stat cu 8,6 mlrd. lei, în sumă nominală constituind 15,97 mlrd. lei sau 7,52% în PIB.
„Având în vedere prioritățile de cheltuieli în această perioadă, cele mai semnificative creșteri se propun a fi la grupele: ocrotirea sănătății (cu 1,1 mlrd. lei), protecția socială (1,12 mlrd. lei) și servicii de stat cu destinație generală (1,1 mlrd. lei). Propunerile de modificare a cheltuielilor bugetului de stat au drept scop identificarea resurselor disponibile pentru combaterea pandemiei COVID-19, inclusiv achiziționarea echipamentului de protecție, dotarea cu echipament și dispozitive medicale a spitalelor, precum și majorarea volumului fondului de șomaj de circa 6 ori”, a spus ministrul Finanțelor.
Potrivit lui, proiectul păstrează programul de restaurare a drumurilor de importanță națională și locală, în valoare de 1,37 mlrd. de lei.
„Programul va contribui la îmbunătățirea calității infrastructurii și viața populației, ceea ce va da un impuls economiei naționale în condițiile crizei economice și va păstra locurile de muncă”, a spus Serghei Pușcuța.
El a spus că pentru acoperirea deficitului bugetar, Guvernul va apela la resurse de finanțare externe, inclusiv împrumutul din partea FMI pentru asistența financiară urgentă pentru atenuarea impactului economic al pandemiei COVID-19 în sumă de 4,42 mlrd. lei; împrumutul acordat din partea Guvernului Federației Ruse în sumă de 4,16 mlrd. lei; împrumutul de urgență din partea Băncii Mondiale – componenta pentru asistență socială în sumă de 454,1 mil.lei şi restructurarea unui împrumut existent (TAMP) pentru susținerea agenților economici care şi-au sistat activitatea în sumă de 283,8 mil. lei; precum și emiterea titlurilor de stat în valoare de 4 mlrd. de lei (cu 2 mlrd. de lei mai mult decât era planificat).